Într-o zi de primăvară capricioasă, mai exact marți, 27 martie 2012, am ajuns, în sfârșit, la spital, pentru control și schimbarea aparatului ghipsat. Aterizările mele bruște, în vârful sau în călcâiul piciorului operat, din spațiul locuinței, nu au afectat, în sens negativ, intervenția chirurgicală, aceasta datorându-se, foarte mult, rezistenței (tăriei) aparatului ghipsat. În sfârșit, m-am liniștit în privința aceasta și am fost scutită chiar și de o nouă radiografie.
Ajunsă în ”Sala de gips” a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”, am avut ocazia nu numai de a-mi vedea operația, ci și de a o fotografia (m-a ajutat, în sensul acesta, și domnul Florin, de la sală):
În sfârșit, ”minunea” cu toc (cizma de ghips) mi-a fost pusă (n-am văzut, în viața mea, până acum, așa ceva!!! Poate, unii ați văzut...:
). Am avut, însă, un mic șoc: mă așteptam ca acest toc să fie pus, normal, în spate, ca la pantofi, ghete, sandale, dar nu! Tocul meu se află așezat în zona metatarsienelor (între călcâi și degete, mai înspre degete). Nu credeam că se poate merge cu așa ceva. Am început să fac câțiva pași (ieri am făcut 3 pași, astăzi 6), dar cu greu. Sper să găsesc și o gheată, pentru piciorul sănătos, cu toc de 2,5 cm, nici mai înalt, nici mai scund, pentru a fi de/la aceeași înălțime cu cizma de gips, pentru că altfel pașii sunt foarte greu de făcut... Sper ca mâine sau săptămâna viitoare să ajung la cele două centre care se ocupă și cu încălțămintea ortopedică, pentru a comanda o astfel de gheată, dar - mai ales! - să mi se onoreze comanda în scurt-scurt timp, pentru a putea păși, pentru a reînvăța - cât mai repede - mersul.Vă doresc multă sănătate și bucurii binecuvântate!
Fiți alături și de mine, vă rog!!! Mulțumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu