Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Rugăciune către Maica Domnului


O, Preasfântă Fecioară, Maica lui Hristos Domnul și Dumnezeul nostru, ascultă suspinele noastre cele din adâncul inimilor, caută din înălțimea cerurilor spre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne șînchinăm preacuratei icoanei tale celei făcătoare de minuni. Că, iată, tulburați de grijile vieții și cufundați în păcate, privim la Chipul tău și, ca și cum ai fi de față, îți aducem rugșăciunile noastre. Cautșă din cer și ne mântuiește de toată reaua întâmplare, de orice boală și primejdie, și de toată bântuiala duhului celui rău. Păzește-ne tari în credință, să nu ne clatine furtunile acestei lumi.Că n-avem alt ajutor și altă mijlocitoare, nici mângâiere, ci numai pe tine, Maica tututor scârbiților și a celor împovărați de greutățile și necazurile acestei vieți. Ajută-ne nouă, neputincioșilor, alină durerile și scârbele noastre, pe cei rătăciți povățuiește-i la calea cea dreaptă, care duce la mântuire, vindecă inimile noastre cele bolnave și mantuiește-i pe cei deznădăjduiți. Dăruiește-ne nouă ca să trăim restul vieții noastre în pace și întru pocăință. De sfarșit creștinesc ne fă parte, iar la înfricoșătoarea Judecată a Fiului tău și Dumnezeului nostru, fii nouă mijlocitoare ca să fim socotiți întru cei de-a dreapta Sa, ca totdeauna să te cântăm și să te slăvim ca pe buna Apărătoare a neamului creștinesc, împreună cu cei ce bine au plăcut lui Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin!


Niciun comentariu: