REȚETA FERICIRII

       Fericirea este o bucurie și o povară, este starea naturală de a fi a dreptmăritorului creștin.

       Fericirea strălucește-n fiecare fir de iarbă plăpând, înălțându-se în adierea vântului, spre a săruta prima rază de soare... Fericirea mângâie pământul cu fiecare inimioară răsărită pe deasupra sa, cu ochi și zâmbete de peruzea – dulcea și zemoasa și aromata căpșună...

       Fericirea-ți zâmbește la fiecare zbatere de vânt ce coboară printre frunze verzi, abia mijite...

       Fericirea...

       Fericirea este iubirea dăruită din sine, este dăruirea de sine, este revărsarea în sinele celuilalt. Până la refuz. Este mângâierea sufletului celuilalt, a sufletelor – reciproc, a sufletelor-pereche.

       Fericirea? A te gândi la celălalt, a-i zâmbi celuilalt, a-i fi alături celuilalt, la bine și la greu, zid de înțelepciune, de întârire și reazem, bucuria celui de lângă tine citindu-i-se pe chip, atunci când te zărește, emoția de a te ști alături sau lacrima ce-apare în colțul ochiului dorind după tine...

       Fericirea? A-ți plini menirea de OM: bun, evlavios, credincios, sufletist, grabnic ajutător și sprijinitor în toate.

       Ingredientele Fericirii? Credință, nădejde, dragoste. La care se adaugă, cât se poate cuprinde, deplina bunătate. Bunătate nefățarnică, nematerialnică, neprofitoare. Bunătate pură, primăvăratecă.

       Simplu, nu?

       Fii fericit / -ă!
Nicoleta Enculescu, 8 mai 2014 - București