AM ÎNVĂŢAT ŞI TOTUŞI...

Am învăţat că atunci când ai o problemă şi ai oameni de încredere împrejurul tău, poţi apela la ei, îi poţi ruga să te ajute. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să am încredere în omul care-mi întinde firesc, demn, fără să aştepte de la mine ceva în schimb, o mână de ajutor. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să-l / să-i respect pe cel / cei care mă ajută şi să încerc să-l / să-i ajut, la rându-mi, cu ce pot. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să-l / să-i cuprind în sufletul meu pe cel / cei ce mă ajută fără să-mi ceară nimic în schimb. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să mă rog pentru binele şi sănătatea celui / celor care mă ajută. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat să nu uit binele pe care mi l-a / l-au făcut semenul / semenii meu / mei şi să-l întorc cât de mult pot. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat că toţi suntem fraţi şi surori întru Hristos, iar pentru aceasta trebuie să ne iubim şi să ne ajutăm reciproc, fără reţineri. Oare am greşit, învăţând aceasta?
Am învăţat că Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne iubeşte şi ne cere iubire. Atât!  Iubire faţă de Dumnezeul ce te-a creat, iubire faţă da aproapele. Dacă ne-am iubi mai mult, n-ar mai exista atâtea certuri, războaie. Oare am greşit, învăţând acestea?

Am învăţat că atunci când iubeşti necondiţionat pe cineva, te jertfeşti pentru el, te reverşi deplin în sufletul său, iar el simte lucrul acesta şi-ţi va răspunde la fel. Oare am greşit, învăţând acestea?
Am învăţat că doar crezând cu adevărat, punându-ţi nădejdea în Cel ce a făcut Cerul şi Pământul şi rugându-te cu ardoare, vei trece peste obstacole, peste griji şi nevoi. Oare am greşit, învăţând acestea?
Am învăţat că viaţa este precum o tablă de şah, cu bune şi cu rele. Numai că în clipele acelea de încercare, Dumnezeu este cu tine, uneori chiar te poartă pe braţele Sale, salvându-te, adesea, de la pieire. Oare am greşit, învâţând acestea?
Am învăţat că, pe cale, mai dai şi de oameni ce-şi spun adesea "prieteni", dar care în realitate-ţi sunt duşmani, îţi vor răul, iar pentru aceasta să Îl rog pe Bunul Dumnezeu să-mi descopere adevărata faţă a firii umane, adâncul sufletului celui de lângă mine. Oare am greşit, învăţând acestea?

ŞI TOTUŞI...

Dacă noi, toţi dreptmăritorii creştini, am învăţat acestea, fiind fraţi şi surori întru Hristos, atunci de ce ne ascundem unii de alţii, când avem vreo problemă? De ce nu ne împărtăşim gândurile, unii altora? De ce nu avem încredere unii într-alţii? De ce nu (mai) avem răbdarea necesară pentru a (ne) asculta sfaturile? De ce nu ne cerem -reciproc- ajutorul? De ce ne amăgim şi îl / îi amăgim pe cel / cei de lângă noi, întorcându-le, la un moment dat, spatele, dând bir cu fugiţii sau prefăcându-ne că nu-i cunoaştem? De ce dezarmăm în faţa greutăţilor, refuzând comunicarea cu semenul / semenii noştri? Oare ce n-am învăţat totuşi de ne purtăm astfel???