Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 16 mai 2015

BALADA LUTULUI

BALADA LUTULUI


Ceramişti: Maria-Diana Popescu şi Ion-Gabriel Dogaru
Localitate: Horezu
                                                     Judeţul: Vâlcea

 

 




          Sunt doi tineri inimoşi, îndrăgostiţi de frumos, înarmaţi cu răbdare, pricepere şi mult-mult entuziasm. Sunt doi tineri minunaţi, de care te îndrăgosteşti încă de la prima vedere. Te îndrăgosteşti nu numai de ei, ci – mai ales -  de ceea ce nasc mâinile lor: farfurii, căni, tablouri, ulcioare şi altele asemenea.
 



          Am fost încântată să asist la procesul de creare a acestei farfurii artizanale:

          Seriozitate, migală, fineţe şi bucurie, dibăcie şi lumină!
          Da! Când le priveşti creaţiile, o lumină caldă, diafană îţi umple sufletul, un zâmbet apare pe cerul inimii, ca soarele, în înalt, primăvara. O primăvară, în tot şi în toate.
          Lutul care prinde viaţă în aceste mâini dibace îşi spune povestea cu seninătate, racordându-se la filonul nestăvilitei tinereţi şi noutăţi, la tradiţie şi autenticitate:











 

         Diana şi Gabriel?  Doi tineri ceramişti care au curajul de a  transcrie poveştile copilăriei lor în lut reavăn, curat.

          Sper ca  lutului acesta frământat şi decorat din condei sigur, într-o armonie de culori ce numai la un curcubeu poţi regăsi, ars în cuptor precum aurul în topitoare, spre a se naşte spre încântarea ochiului, să i se acorde mai multă atenţie, să fie pus mai bine în valoare! Căci el singur toarce povestea înainte, povestea sufletului modelatorilor săi, cu toată nobleţea sa, iubitor de farmec şi autentic românesc: motive de inspiraţie zoomorfă (cocoşul, fluturele, rândunelele, coada de păun), vegetală (pomul vieţii, spicele de grâu, frunze, flori, vrejuri) şi  geometrică (cercuri, spirale, linii concentrice, linii curbe, linii drepte, linii frânte, punctul). Motive ce se regăsesc cusute - unele dintre ele - pe fotele şi pe iile ce alcătuiesc costumele populare, ori sculptate în lemnul porţilor primitoare ale caselor sau ale bisericilor de lemn din zonă. Veniţi şi veţi vedea! Veniţi, spre a vă încânta auzul cu balada minunată a lutului românesc! A lutului vâlcean! Poate chiar la Târgul de ceramică de la Horezu, judeţul Vâlcea, din 5-7 iunie 2015.
         

Material realizat de Nicoleta Enculescu – masterandă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” Bucureşti

Niciun comentariu: