PREOTUL SI DASCALUL

PREOTUL ȘI DASCĂLUL

       Dascălul – profesorul – este precum preotul: așa cum preotul, când își ia acest ”jug”, își asumă multe suflete, pe care trebuie să le salveze, să le conducă pe calea mântuirii, tot astfel cadrul didactic, care lucrează – la rându-i – cu suflete. Pe care trebuie să le modeleze, în sens bun. Ambii – preot și dascăl – sunt niște artiști, mai puțin sau mai mult desăvârșiți, dar niște artiști. Creați după chipul Artistului suprem, care nu este nimeni altul decât Atotînțeleptul, Atoateștiutorul Dumnezeu.

       Când câștigi un suflet, când îl salvezi, toți Îngerii în Cer se bucură. Când îl pierzi – e jale mare!

       Fiecare copil e un MARE DAR, trimis de Dumnezeu pe Pământ. Copilul e un Înger, bucălat sau mai puţin bucălat, cu cârlionţi sau fără cârlionţi, care, atunci când vine pe lume, binevesteşte bucuria şi speranţa în familia în care se naşte; încălzește și luminează sufletele celor ce îl așteaptă cu atâta ardoare sau nu... Copiii sunt mărgăritărelele lumii, flori ce se deschid în primăvara vieţii, alinând existenţa pe Pământ. Numai copilul poate transforma, cu ochiul minţii sale, cuvântul în susurul vrăjit  de izvoare, în clipocit de stele şi luceferi, numai copilul poate să vadă minunăţia lui Dumnezeu, binecuvântarea Lui pe Pământ, în fiecare picătură de ploaie, în fiece strop de rouă şi ninsoare, în fiecare petală de floare… Numai copilul poate cânta dimpreună cu greierii, cu toate vrăbiuţele Înaltului senin, cucii, pupezele gălăgioase, armeneşti… Chiar şi în concertul broscuţelor, pe lac, ei desluşesc frumoase acorduri vii, înălţătoare, îmbucurătoare... Numai un copil poate alerga, desculţ, prin ploaie şi ninsoare, cu părul despletit în vânt, cu gândul înseninat de cine ştie ce culoare…, Soare…, personaj şi floare…

          Copilul e mărgăritarul vieţii,

          E cântecul suav în zorii dimineţii,

          E-un zumzet viu de roiuri de albine,

          E zborul alb al verilor senine…

          Copilul e împăratul din poveste,

          Ileana Cosânzeana, Făt-Frumos,

          O albă garoafă, un vis frumos...

          Copilul – binevestitor este

          De Adevăr, de Pace, de Sublim,

          Haideţi, cu toţii, să îl iubim!

       Da! Să îl iubim, dar să nu facem diferențe între ei: pentru că e al nostru - merită iubire mare, pentru că e de la nu știu ce casă de copii - merită mai puțină iubire, ori poate deloc! Pentru a salva suflete, trebuie să avem în permanență o inimă blândă și supusă, smerită și iubitoare, precum cea a lui Iisus. Iubirea lui Orfeu nu a putut-o salva pe Euridice, iubirea lui Hristos a scos suflete din iad. Oare nu cumva am uitat mesajul ce ni-l transmitea Sfântul Apostol Pavel prin Epistola I către Corinteni, cap. XIII, versetele 1-6? Vă mai aduceți aminte? ”De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.”

       Precum Artistul Suprem, ce ne-a creat și ne-a pus în lume mici artiști, să ne desăvârșim și noi, și lumea noastră, dându-ne mâna toți, preoți și dascăli, părinți și bunici, pentru a păstra lumina frumuseții celor mici! Să le arătăm bunătate, pentru ca ei să fie mai buni decât noi! Să le arătăm blândețe, pentru ca ei să fie mai blânzi decât noi! Să le arătăm smerenie, pentru ca ei, în smerenia lor mai mare, să ne smerească pe noi! Să le arătăm înțelegere, pentru ca ei să fie mai înțelegători decât noi! Să le arătăm duioșie, pentru ca ei să fie mai duioși decât noi! Să le acordăm atenție, pentru ca și ei, în timp, să fie atenți cu noi! Să le fim sprijin, mereu alături de ei, la bine și la greu, pentru ca și ei să ne întărească și ne sprijinească vreodată, aflați în grele nevoi! 

       Vom pleca, iată, nu peste mult timp, fiecare dintre noi, profesor ori elev, spre culmile ştiinţei, pe cărări de vis, în clipocit de ape cu unde strălucitoare, pe poteci de munte, prin păduri de fagi sau tei, descoperind, vrăjiţi, tainele Universului... Vom ajunge, împreună, în final, la sufletul oamenilor de cultură ai neamului nostru, le vom cunoaşte opera, prefacerea, vom asista la luptele lor pentru unitatea de limbă şi de neam şi vom fi bucuroşi de izbânda lor, izbândă la care au ajuns doar cu ajutorul lui Dumnezeu!  Vă doresc, dragi copii,  să aveţi exuberanţa şi plăcerea – caracteristică tinereţii - de a trăi frumosul, să vă eliberaţi de energiile negative numai la orele de sport (educaţie fizică), să călătoriţi, dacă nu cu pasul, cel puţin cu gândul, prin munţi şi prin văi, aşa cum veți învăţa la orele de  geografie, iubind tradiţiile, valorile şi costumul popular românesc, să aveţi meticulozitatea şi exactitatea faptelor  lucrurilor bine făcute;  echilibrul, seriozitatea, coloana vertebrală, gândul bun, înţelepciunea şi sufletul de aur al multor altor dascăli adevăraţi; să vedeţi, în fiecare lucru descoperit în viaţă, o pată de culoare, bucurie, dragoste, speranţă, să deveniţi adevăraţi maeştri în domeniile alese;  să dobândiți darul bunătăţii şi al blândeţii, credinţa ce vă  va fi  insuflată de către dascălii de religie și nu numai, pentru că „Nihil sine Deo” (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU) nu se poate face, să aveţi un suflet de mamă – pentru cei de lângă voi -, precum doamnele institutoare/învăţătoare, ori doamnele voastre diriginte. Învățați să iubiţi valorile morale ale poporului nostru: Adevărul, Binele şi Frumosul. Voi aparţineţi "Mioriţei", v-aţi născut pe "piciorul de plai", într-o "gură de rai"! Sper să înaintaţi, cu demnitate şi curaj, spre ZIUA DE MÂINE, aşa, frumoşi şi puri, cum sunteţi AZI!  Învățați să iubiţi cartea, să vă facă plăcere să citiţi, pentru că "muti magistri sunt libri" (cărţile sunt nişte profesori tăcuţi), iar "mens hominis discendo alitur et cogitando" (mintea omului se dezvoltă învăţând şi cugetând)! Iubiți-vă unii pe alţii, parinţii, profesorii şi – mai ales - fiţi cuminţi! Căci în viaţă, "primum non nocere" (mai întâi să nu faci rău), "cave ne cadas" (ia seama să nu cazi) de-acolo, de sus, de unde ai ajuns şi ... "in dubiis astine" (abţine-te să judeci dacă ai îndoieli)! Mult spor la învăţat, succes la TEZE ŞI EXAMENE, la ADMITERILE de tot felul! Voi fi, cu sufletul, alături de voi! Şi vă-ncurajez, chiar şi de departe, ori de aproape, de ... vis-à-vis, de la catedră! Vă doresc toate cele bune, ajutor şi binecuvântări de la Cel Ce a făcut Cerul şi Pământul!
                    Cu dragoste de dascăl,
       Nicoleta Enculescu