Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

vineri, 8 ianuarie 2016

DOR DE TATĂ...


       ...La un moment dat, devenim amintiri..., amintiri dragi sau mai puțin plăcute, pentru cei din jurul nostru, care ne-au cunoscut, dar amintiri... Peste unele amintiri se va așterne praful uitării mari repede sau mai lent, peste altele, dragi, nu se va depune niciun fir de praf, pentru că cei ce ne vor fi cunoscut nu vor lăsa praful să se depună, vor păstra amintirea noastră curată, vie...
       ...Urăsc iarna și în special luna ianuarie, din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi că urăsc zăpada și gheața, bălțile și mocirla, iar altul că iarna mi l-a răpit pe tata, atunci când aveam mai multă nevoie de el: la doar două săptămâni de la prima mea intervenție chirurgicală pe care am suferit-o pentru tripla artrodeză supraastragaliană și subastragaliană, la nivelul gleznei membrului inferior stâng, când aveam piciorul imobilizat în aparat ghipsat... 
       Anii s-au scurs, în trecerea lor amețitoare, mai mult cu grele și lacrimi, decât cu bucurii și împliniri, iar în curând, pe 26 ianuarie, se împlinesc 4 ani de când tata îmi lipsește... Se spune că, într-un final, ne vom întâlni cu toții în lumea de dincolo. Sincer, de-abia aștept această întâlnire, cu toți cei dragi ai mei, pe care i-am pierdut și care au însemnat ceva pentru mine, în viața mea: tata, tanti Vetuța, Ana, tanti Cici, bunica și bunicul de la Costești... Până atunci, însă... Mi-e dor! Mi-e dor de ei, toți!   
       Mi-e dor de tine, tata, și îmi doresc să mai cobori, de Sus, din Înalt, să ne ajuți... E tare greu fără tine, fără sprijinul tău! Când erai alături de noi, era cu mult mai bine, pentru că tu găseai soluții la toate, la tot!... Când erai cu noi, și viața parcă era mai ușoară, nu erau atâtea greutăți, chiar dacă voi, părinții mei dragi, vă mai certați și uneori nu vă vorbeați cu... zilele... Dar zilele erau sigure, mergeam chiar și împreună la școală, îți plăcea și erai mândru de acest lucru... Fiica ta - profesoară!...
       Ai plecat, tata, fără să-ți iei ”La revedere!” de la noi, ai plecat fără să ne anunți, ai plecat lăsându-ne durere în suflet, tristeți...
       Îmi e dor de tine, tanti Vetuța! Ești mătușa la care țineam cel mai mult, deși, în ultimul an, îți reproșam că nu ai închis aragazul, butelia, că nu ai închis ușa, deși îți spuneam cum se face și te rugam să mă chemi, ca să închid eu... Deși - țin minte! - nu-mi plăcea că puneai lemne în sobă, atât de multe, încât temperatura creștea la peste 35 de grade, se apropia chiar de 40... Dar, cu toate acestea, te gândeai mereu la mine și îți părea rău că a trebuit să trec prin atâtea necazuri, supărări, operații... Ai plecat, la început de primăvară, când natura renaște și - teoretic - tot ce-a fost frumos, cândva, revine la esențe... Ai plecat tăcut, grăbit, aflându-te printre străini și nu alături de noi... Și - iată - durerea despărțirii de tine a împlinit 9 luni, acum, în ziua de 3...
       Îmi e dor de tine, Ana, și, deși nu ne eram prietene de prea multă vreme, ai însemnat mult pentru mine și îmi  este tare greu fără susținerea ta morală, fără încurajările tale, fără a ști că mai treci, uneori, și pe-aici... Ai lăsat un gol mare, aici, și - mai mereu - mă întreb: ”de ce?” De ce tocmai tu ai plecat? De ce Dumnezeu te-a luat, prea devreme, la El?  De ce tocmai pe tine Sfântul Nectarie nu te-a ajutat, tămăduindu-te? Când sosește ziua prăznuirii prietenului tău, Sfântul Grigorie Decapolitul, la care aveai atâta evlavie, îndrăznesc să mă-ntreb: ”de ce?” De ce, Sfinte Grigorie Decapolitul, tu, care ești ”Sfântulețul” cel drag al celor din Costești, nu ai ajutat-o să se vindece pe cea care își pusese nădejdea în tine, în ajutorul tău? Sunt întrebări la care poate nu voi primi niciun răspuns, sau poate că da... Însă, peste toate, mi-e dor de tine! Sper ca Dumnezeu și Măicuța Domnului să-ți fi dăruit, pentru bunătatea pe care ai răspândit-o în juru-ți, pe pământ, măcar un colțișor de Rai, un loc de unde a dispărut toată întristarea și suspinul, iertându-ți toate greșelile cele de voie și cele fără de voie! Sper ca somnul să-ți fie lin și să ne veghezi, pe toți, de SUS!
       Aș vrea să-ți semăn măcar în bunătate și generozitate! Atât cât le-am cunoscut și eu!
        ”Să mă purtați în gând mereu, / Așa cum v-am purtat pe toți și eu” - este doar o parte din epitaful scris pe crucea de la mormântul tău. Nu te voi uita, Ana! Îmi amintesc și-mi voi aminti mereu de tine! Îmi lipsești, suflet drag! Cine mă va mai încuraja de-acum? Cine-mi va mai spune ”poți!”, acordându-mi toată încrederea sa ?... De aproape 1 an și jumătate mă întreb așa...
       Îmi e dor de bunica de la Costești și de tanti Cici, pentru că ele m-au învățat să conjug, cu toată ființa mea, verbele ”a crede”, ”a spera”, ”a merge drept pe cale”. Lor le datorez ceea ce sunt acum: un absolvent de Teologie. Care încearcă să pună în practică ceea ce a învățat... Sper să și reușesc, la un moment dat!
       Îmi e dor de bunicul de la Costești, pentru că era bun și harnic, inimos! Nu am avut timp să-l cunosc prea mult, dar, din fotografii și din povestirile altora, din câte îmi mai aduc și eu aminte, așa mi se conturează imaginea lui: bun, darnic! 
       La fiecare început de an, sufletu-mi plânge DORUL după ei: dor de tată, dor de cei dragi!
       
_________________________

- Tata




La cununia civilă a verişorului meu Ion Enculescu
- ironia... vieţii: "se lupta" cu zăpada şi, într-un  final, zăpada l-a răpus... 



- cu Ana (17 decembrie 2013)


- tanti Vetuţa


- bunicii de la Costeşti, Nicolae şi Teodora Istocescu
- cu tanti Cici, alături de mama, nenea Tică şi Răzvan, la botezul nepotului meu Iosif-Gabriel







    

Niciun comentariu: