SFÂNTUL IERARH ANDREI ȘAGUNA (1808 – 1873) ȘI ”TELEGRAFUL ROMÂN”

SFÂNTUL IERARH ANDREI ȘAGUNA (1808 - 1873) ȘI ”TELEFGRAFUL ROMÂN”

- lucrare de seminar pentru cursul ISTORIA PRESEI BISERICEȘTI DIN ROMÂNIA -

Masterandă Nicoleta ENCULESCU, anul I, an universitar 2013-2014, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” București

"Ziarul nostru a făcut totdeauna, de la întemeere până astăzi, şi va face şi în viitor politică de apropiere, de înţelegere, de aplanare a divergenţelor [...] Întemeetorul ziarului nostru, Marele Şaguna, ne-a îndemnat şi ne-a impus să facem politica aceasta, singură corespunzătoare puterilor noastre".
În privința menirii ziarului, Onisifor Ghibu scria, la începutul secolului al XIX-lea, așa: ”...preoții cu puțină învățătură trebuiau luminați pentru întregul câmp al datoriilor lor sub dubla înfățișare: religioasă și națională; ei trebuiau să fie tot așa de buni și ca Români, și ca ortodocși, să lupte tot așa de hotărât și pentru viața românească, ca și pentru cea ortodoxă. (...) Aceasta trebuia să se facă între altele și prin ”Telegraful Român” .”

I. VIAȚA ȘI ACTIVITATEA SFÂNTULUI IERARH ANDREI ȘAGUNA PÂNĂ LA ALEGEREA SA ÎNTRU EPISCOP

• S-a născut la 20 decembrie 1808, la Mișcolț, în familia negustorului de origine macedoromână Naum Șaguna. A fost elev eminent la Școala greco-valahă și la Gimnaziul din Mișcolț, apoi la Gimnaziul Superior al călugărilor piariști din Pesta.
• Între 1826-1829, a făcut studii de filosofie și drept, la Universitatea din Pesta, urmând ca la vârsta de 21 de ani să-și îndrepte pașii spre Vârșeț, cu scopul de a urma studii de teologie ortodoxă. După terminarea studiilor, a ajuns profesor la seminar și secretar al Consistoriului de la Carloviț, unde păstorea Mitropolitul Ștefan Stratimirovici (1790-1837).
• La 1 noiembrie 1833, la 25 de ani, a fost tuns în monahism, sub numele de Andrei și, foarte curând, hirotonit ieromonah, apoi protosinghel (în 1838) și arhimandrit (în 1842).
• În 1842, era profesor la secția română a Seminarului din Vârșeț, precum și asesor al Consorțiului de acolo, dar și egumenul Mănăstirii Hopovo.
• În 1845, a fost numit egumentul Mănăstirii Covil din Serbia.
• Cu toate că a trăit atâția ani între sârbi, nu și-a uitat sentimentele românești, lucrând pentru poporul său. De pildă, acum a prelucrat ”Gramatica valachică”, după ”Gramatica daco-romană” a lui Ioan Alexi, rămasă în manuscris.
• Din 1846, tânărul arhimandrit Andrei și-a început activitatea în mijlocul românilor transilvăneni, fiind numit vicar general al Eparhiei Sibiului la 15/27 iunie. În răstimp de un an și jumătate, cât a cârmuit eparhia sa ca vicar, s-a străduit să pună oarecare rânduială în viața bisericească, ridicând, de pildă, cursurile Seminarului de la 6 luni la 1 an și trimițând tot felul de dispoziții protopopilor și preoților, prin care îi îndruma să ducă o viață vrednică de situația lor de păstori de suflete.
• În urma demersului vicarului Șaguna, Curtea din Viena a admis să se facă alegerea unui nou episcop, potrivit vechiului obicei, de către protopopii eparhiei. După alegeri, din cei trei candidați, Curtea din Viena l-a recunoscut ca episcop pe Andrei Șaguna, la 24 ianuarie / 3 februarie 1848.

II. VIAȚA ȘI ACTIVITATEA DE DUPĂ ALEGEREA CA EPISCOP

• Între anii 1849-1851, a publicat trei broșuri, prin care căuta să convingă cercurile conducătoare de existența Mitropoliei Ortodoxe din Transilvania până la 1701 și de nevoia reînființării ei.
• La 12 martie 1850, a deschis la Sibiu lucrările primului Sinod al eparhiei sale, la care au luat parte 24 de preoți și 20 de mireni, între care și Avram Iancu. Sinodul a adresat un memoriu Curții din Viena, prin care cerea restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei, desființată în 1701, precum și convocarea unui Sinod (Sobor), format din preoți și mireni, care să se ocupe de organizarea ei. În anii următori, Șaguna a adresat alte numeroase memorii Curții din Viena și mitropolitului sârb Iosif Raiacici, prin care cerea desfacerea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania de sub jurisdicția Mitropoliei sârbești din Carloviț (sub care ajunsese din 1786) și reînființarea Mitropoliei proprii pentru românii ortodocși. Abia la 27 septembrie 1860, Curtea din Viena a dat un răspuns la nenumăratele sale intervenții la problema Mitropoliei.
• În 24-26 octombrie 1860, a convocat un al doilea Sinod al eparhiei sale la Sibiu, care a întocmit noi memorii, cu exprimarea acelorași doleanțe ale credincioșilor ortodocși transilvăneni. Pentru că Șaguna intenționa să creeze o singură Mitropolie pentru toți românii ortodocși din Imperiul Austriac, Sinodul a adresat o scrisoare și episcopului Eugenie Hacman al Bucovinei, cerând să-și dea adeziunea la planul lui Șaguna. S-a izbit însă de împotrivirea acestuia, care urmărea să ajungă el însuși mitropolit – ceea ce s-a și întâmplat în 1873 -, deși marea majoritate a clerului și credincioșilor bucovineni sprijinea planul lui Andrei Șaguna.
• Între 22-28 martie 1864, s-a ținut un nou Sinod la Sibiu, care a luat în dezbatere un proiect de regulament de organizare al eparhiei, în 174 de paragrafe, întocmit de Șaguna.
• În toamna anului 1864, Patriarhul Samuil Masirevici și-a dat asentimentul la despărțirea ierarhică a Bisericii românești de cea sârbească, iar la 12/24 decembrie 1864, printr-un autograf imperial, se încuviința reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei și numirea lui Andrei Șaguna ca arhiepiscop și mitropolit.

III. ACTIVITATEA CA MITROPOLIT A SFÂNTULUI ANDREI ȘAGUNA

• Andrei Șaguna a făcut din Biserică nu numai un lăcaș de închinare, ci și de apărare națională (împotriva încercărilor de maghiarizare), adunându-i în jurul ei pe toți credincioșii și dându-i rolul de conducătoare a poporului. Iar preoții și învățătorii școlilor confesionale, aleși din popor, au devenit și mai strâns legați sufletește de el.
• Mitropolitul Andrei Șaguna a dus o muncă neobosită și pentru ridicarea poporului român prin cultură, mai ales prin școlile elementare confesionale (poporale), care erau sub conducerea nemijlocită a Bisericii, învățătorii fiind absolvenți ai Institutului Pedagogic din Sibiu, condus de Biserică. Încă de la primul Sinod eparhial din 1850, s-a hotărât ca preoții parohi să funcționeze ca directori școlari, protopopii ca inspectori școlari, episcopul fiind ”inspectorul suprem” al școlilor poporale din întreaga eparhie.
• A înființat în 1850 Gimnaziul din Brașov, în 1868 Gimnaziul din Brad, în 1869 Școala Reală-Comercială din Brașov, Liceul din Brașov. Acestuia din urmă i-a arătat o grijă permanentă, asistând an de an la examene, ajutând profesorii, cumpărând din banii săi o casă pentru director etc.. S-a îngrijit de soarta elevilor lipsiți de mijloace, dându-le posibilitatea să-și continue studiile, prin acordarea de ajutoare bănești, fie din veniturile sale proprii, fie din fundațiile anume întemeiate în acest scop.
• Aceeași grijă statornică a arătat-o și cursurilor de teologie și pedagogie de la Sibiu, în vederea ridicării nivelului cultural al preoților și învățătorilor ortodocși. În anul 1850, s-a hotărât crearea unui Institut Teologic-Pedagogic, urmând ca absolvenții de teologie să funcționeze și ca învățători înainte de hirotonie, lucru ce s-a respectat în toată Biserica Ortodoxă din Transilvania, până în 1918. În 1853, a înființat o secție separată de pedagogie, care a ajuns, cu timpul, până la 4 ani de studiu, fiind admiși doar absolvenții gimnaziului inferior. În 1852, cursurile de teologie s-au ridicat la 2 ani de studii, iar în 1861 – la 3 ani, așa cum au rămas până în 1921.
• Mitropolitul Andrei s-a îngrijit și de formarea unor cadre didactice corespunzătoare pentru Școala Teologică-Pedagogică din Sibiu. Aproape an de an trimitea pe cel mai bun absolvent de Teologie la una dintre universitățile apusene, ca să-l pregătească pentru munca didactică de la Institut: Grigorie Pantazi (1849-1854), Nicolae Popescu (1856-1870), Ioan Popescu (1861-1892), Zaharia Boiu (1851-1870) și alții.

IV. OPERA LITERAR-TEOLOGICĂ A SFÂNTULUI IERARH ANDREI ȘAGUNA

• Pentru studenții secțiunii teologice, dar și pentru preoți, Șagun a scris câteva manuale didactice: ”Elementele dreptului canonic” (1854), ”Cunoștințe folositoare despre treburile căsătoriilor”, ”Compendiu de Drept canonic” (1868), ”Istoria Bisericii Ortodoxe Răsăritene universale de la întemeierea ei până în zilele noastre” (2 volume, 1860), ”Manual de studiu pastoral” (1872) etc., a retipărit câteva manuale didactice revizuite de el însuși, cum a fost ”Teologia Dogmatică”, prelucrată după manuscrisul arhimandritului Ioan Raici (1854), ”Manual de Teologie Morală” (1855), ”Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă” (1855), ”Teologia pastorală” (1857), ”Tâlcuirile Evangheliilor în duminicile Învierii și ale sărbătorilor” (1857), ”Chiriacodromionul” lui Nichifor Theotochi etc..
• O realizare deosebită a sa a fost și tipărirea ”Bibliei cu ilustrații”, între 1856-1858, prima de acest gen la noi.
• Toată agoniseala vieții sale, de aproape 600 de mii de coroane, a lăsat-o prin testament Arhiepiscopiei Sibiului, ”spre scopuri bisericești, școlare și filantropice”.

V. ZIARUL ”TELEGRAFUL ROMÂN”

A. DEMERSURILE PENTRU ÎNFIINȚAREA ZIARULUI

• Periodicul sibian se înscrie ca cea mai veche publicaţie cu apariţie neîntreruptă, din Transilvania. Gândul întemeierii unui ziar l-a însufleţit pe mitropolitul Andrei Șaguna chiar de la venirea sa ca vicar la Sibiu, în 1846. Fiind nu doar un conducător bisericesc, ci şi un reprezentant naţional al românilor ortodocşi din Transilvania, în faţa autorităţilor politice, el şi-a dat seama de importanţa pe care poate să o aibă în luminarea poporului şi apărarea drepturilor naţionale şi cetăţeneşti, un organ de presă şi, ca atare, şi-a căutat de îndată sprijinitori în rândurile intelectualilor români, pentru înfăptuirea dezideratului ce şi-l propusese, îndreptând spre ei un apel stăruitor, amintește Pr.prof.Mircea Păcurariu în articolul ” ”Telegraful român” la 125 de ani de la apariție”, în revista ”Biserica Ortodoxă Română”, anul XCVI (1978), nr.3-4, p.252. Desigur că apelul său n-a rămas fără ecou, dar împrejurările nu i-au fost atunci tocmai favorabile pentru a-şi vedea planul concretizat. Şaguna nu era însă omul care să renunţe cu uşurinţă la o idee despre care avea convingerea că este justificată. Aşa se face că în primăvara lui 1850, pe când era deja episcop (din 1848), el va milita cu şi mai multă stăruinţă pentru publicarea unui ziar în limba română şi germană, de această dată la Viena, unde credea că pot fi evitate obstrucţionările pe care autorităţile locale le cauzau gazetelor provinciale româneşti şi pentru a asigura o arie mai largă de cunoaştere a dezideratelor româneşti. Despre această nouă iniţiativă a lui Şaguna avem informaţii dintr-o scrisoare pe care Aron Florian, istoric român, profesor şi viitor redactor (primul redactor) la ”Telegraful Român” i-a adresat-o, în 18/30 martie 1850, lui Ioan Maiorescu, profesor şi el, şi publicist român transilvănean, fost agent diplomatic al guvernului revoluţionar de la Bucureşti, pe lângă Dieta germană de la Frankfurt pe Main. Acum, când îi scria Aaron Florian, Maiorescu se afla la Viena. Scopul scrisorii a fost nu doar informativ, ci şi de solicitare de sprijin pentru demersul ierarhului sibian. Scrisoarea se şi încheie în aceşti termeni: „Episcopul îmi zice ca să scriu despre acest obiect, ca să vă gândiţi la el”. Cum nici acest demers n-a reuşit, în 30 octombrie 1852 Şaguna a înaintat o nouă petiţie către guvernatorul Transilvaniei, Carol de Schwarzenberg, şi alta către „supremul oficiu poliţienesc”, prin care cerea ceea ce mai ceruse în repetate rânduri, anume să i se aprobe tipărirea, în tipografia proprie de această dată, a unui ziar, care să reprezinte prioritar interesele românilor ortodocşi transilvăneni, vitregiţi de soartă şi ignoraţi din toate părţile, deşi erau majoritari în Transilvania. „A sosit vremea, scria el în petiţia adresată guvernatorului, ca poporul să fie lămurit asupra adevăratelor sale interese şi trebuinţe şi să i se dea o cultură potrivită cu cerinţele vremii”. În 15 decembrie 1852, Şaguna primi, în sfârşit, răspuns favorabil din partea guvernatorului Schwarzenberg. La numai cinci zile după aceea, el încheia un contract cu Aron Florian, căruia îi încredinţa sarcina de „redactor respunzătoriu”.

B. CONȚINUTUL ZIARULUI

• Împreună cu Aron Florian, Șaguna a alcătuit şi o „Prenumeraţiune la Telegraful Român, gazetă politică, industrială, comercială şi literară”. Este vorba de o încunoştiinţare a opiniei publice despre iminenta apariţie a unui ziar şi, totodată, de un apel stăruitor la susţinere prin abonamente. Obligatoriu, „prenumeraţiunea” trebuia să fie însoţită şi de un program editorial de perspectivă, care a fost făcut public, odată cu „prenumeraţiunea” chiar în acele zile. „Prenumeraţiunea” va apărea şi în „Telegraful Român”, însă abia în nr. 74 din 1887, odată cu necrologul lui Aron Florian, „redactorul respunzătoriu”. Iată ce deziderate, cu adevărat hotărâtoare pentru destinul românilor transilvăneni, erau formulate în amintita „Prenumeraţiune”, respectiv în programul ataşat: „Tendinţa acestei gazete va fi: a împărtăşi poporului român din politică, industrie, comerciu şi literatură, idei şi cunoştinţe practice, potrivite cu timpul şi măsurate trebuinţelor lui; a-l învăţa ca să-şi cunoască poziţiunea şi drepturile în stat; a-l lumina asupra intereselor care taie în viaţa privată şi publică a lui, şi a-i mişca activitatea puterilor fizice şi morale; a da direcţiune spiritului lui cătră tot ce contribuie la înaintarea şi dezvoltarea sa, şi a-l convinge că numai prin îmbunătăţirea stării sale materiale şi morale poate ajunge la cultură şi fericire”.
• ”Telegraful Român” a fost conceput , prin urmare, ca ziar de informații religioase, sociale, politice și culturale, mai întâi bisăptămânal (3 ianuarie 1853 – 30 decembrie 1857; 4 ianuarie 1862 – 30 decembrie 1872), apoi săptămânal (2 ianuarie 1858 – 30 decembrie 1861) și bilunar (4 ianuarie 1873 – 15 ianuarie 1989).
• După 1884, ”Telegraful Român” a devenit un ziar de știri administrative și eclesiastice.

C. FORMA PRIMULUI NUMĂR A ZIARULUI ”TELEGRAFUL ROMÂN”

• Titlul ziarului a fost scris, de la început, cu caractere latine. În schimb, articolele au fost tipărite în chirilică, până în 1863, când grafica chirilică a fost înlocuită cu cea latină (unele materiale – precizează Părintele Profesor Dr. Mircea Păcurariu în volumul al III-lea al ”Istoriei Bisericii Ortodoxe Române”, pag.275 – apăruseră cu aceste litere încă din 1859), folosindu-se ortografia fonetică, fapt pentru care a fost apreciat de foarte mulți români, printre care și Mihai Eminescu, care îl considera – după cum amintește și Părintele profesor Dr. Nicolae Dascălu în opera sa citată – ca fiind cea mai modernă publicație de peste Carpați, ce a îndeplinit un rol important în viața culturală a românilor ardeleni de până la Marea Unire din 1918. Dimensiunile iniţiale ale ziarului au fost de 40 x 25 cm, pentru ca mai apoi să ajungă la dimensiuni de 50 x 35 cm. Aşa s-au păstrat până prin anii optzeci ai secolului al XX-lea, când dimensiunile ziarului au fost de 42 x 30 cm, cum sunt şi astăzi. De timpuriu, au început să apară în pagină şi ilustraţiile, întâi însoțind reclamele comerciale, iar mai apoi şi celelalte articole (culturale şi religioase), unde s-au utilizat clişee cu portrete, monumente, dar mai ales iconografie. Prin anii optzeci ai secolului al XX-lea, s-a recurs şi la ilustrarea iconografică în culori.
• Materialele erau aşezate în pagină pe două coloane. În caseta care includea titlul, se preciza că ziarul avea să apară de două ori pe săptămână: miercurea şi sâmbăta.
• Primul număr reda „Depeşe (ştiri) telegrafice” din „Transilvania, Monarhia Austriacă, Franţia, Ţeara Românească, Turcia, Anglia şi America”. Începând cu numerele următoare s-au adăugat ştiri şi din alte provincii româneşti sau ţări, precum: Moldova, Bucovina, Banatul Temeşian, Rusia, Serbia, Grecia, Ungaria, Prusia, Germania, Elveţia, Italia, Lombardia, Belgia, Muntenegru, Boemia şi chiar China şi India. Conţinutul ştirilor era de natură politică, militară, economică, administrativă, comercială, culturală şi religioasă. De exemplu, sunt prezentate legi, decrete guvernamentale, dispoziţii privind ordinea şi administraţia publică; din domeniul industriei şi comerţului, sunt popularizate invenţiile tehnice, care în foarte multe ţări din Europa şi America începuseră să ia un remarcabil avânt. Sunt mai mult decât sugestive titluri ca acestea: „Despre zborul ce l-au luat ocupaţiunile româneşti în veacul acesta” , „Aeronautica sau corăbierea în aer”, „Meseriile şi folosul lor”, „Românii din Transilvania şi meseriile”, „O scurtă istorie asupra comerţului”; nu lipsesc ştirile care reflectă preocupări din domeniul agriculturii: „Despre agricultură sau economia de câmp”, „Societăţile agricole”, „Aşezămintele sau instituţiile agronomice”, ”Via şi vinul”, „Despre însemnătatea şi folosul pădurilor”, „Despre apărarea pădurilor”; din sfera literaturii, artei, ştiinţei şi culturii, au fost abordate teme culturale, evenimente artistice şi ştiinţifice, s-au tipărit recenzii la cărţi şi s-au publicat poezii şi proze ale celor mai cunoscuţi oameni de litere români şi străini ai vremii: „O privire asupra sistemei solare”, „O privire asupra propăşirii culturii, ştiinţelor şi îndeosebi a filosofiei”, „Românul şi poezia lui”, „Poezia populară”, „Românul în privinţa muzicei”, „Românul în privinţa picturei (zugrăvirei)”, „Artile sau măiestriele cele frumoase”. Şcoala românească şi educaţia tinerilor vor constitui o preocupare aflată mereu în atenţie. Astfel, întâlnim titluri ca: „Educaţia copiilor”, „Tinerimea noastră şi şcoalele publice”, „Educaţia femeilor”, „Cum se poate stăvili prin şcoală degradaţia timpurie a tineretului”, „Ceva despre şcoală”, „Despre viaţa şcolii”, „Iubirea învăţătorului către învăţăceii săi”. Limba română şi naţionalitatea vor constitui preocupări mereu reluate în paginile ”Telegrafului Român”. În ceea ce privește preocupările de natură spirituală, teologică, religioasă, la început, acestea nu erau tot atât de frecvent abordate precum cele de natură politică, economică şi culturală.

D. TITLUL ZIARULUI

• Prin substantivul „Telegraf”, s-a căutat o integrare în tradiţia comună centrului şi vestului european, unde în ţări precum Germania, Franţa, Italia și Anglia apăreau gazete cu acest nume de „Telegraf”, ceea ce sugerează izbânda tehnică a transmiterii rapide şi de la distanţă a ştirilor. Spre a deosebi foaia românească de altele, i s-a adăugat substantivului „Telegraf” adjectivul „român”. Cu această titulatură, de ”Telegraful Român”, va apărea până în ziua de astăzi.

E. ASPECTUL MATERIALELOR PUBLICATE ÎN PERIOADA ȘAGUNIANĂ

• Materialele publicate sunt, în general, nesemnate, ceea ce reflectă munca asiduă şi aproape exclusivă a redactorilor, menţionaţi nominal doar sub linia ce încheie ultima pagină a ziarului. Dar este mai presus de orice îndoială că peste tot ce s-a publicat în cele două decenii de început ale foii de la Sibiu patronează mintea clarvăzătoare şi viziunea autoritativă a mitropolitului Şaguna. Că astfel stau lucrurile, se vede şi din faptul că între condiţiile puse redactorului Aron Florian, prin contractul încheiat cu acesta la 8 decembrie 1852, se află şi una formulată astfel: „Din fiecare număr al jurnalului îmi va împărtăşi Domnul Redactor câte un exemplar, cel puţin cu o oră înainte de tipărire, spre vedere şi aprobare, iar articolii cei mai momentoşi mi-i va comunica cu mult mai înainte, înţelegându-se de la sine că dacă din anumite motive vreun număr nu va dobândi aprobarea mea, acela nu se va publica”. De foarte multe ori, Şaguna însuşi a luat condeiul de gazetar, scriind articole „de orientare dintre cele mai temeinice, din câte s-au publicat în ziaristica noastră din acele decenii”, cum le apreciază profesorul Ioan Lupaş în ”Mitropolitul Andrei Șaguna. Monografie istorică”. Şaguna a fost personalitatea care a patronat, a condus şi a îngrijit cu dragoste, cum numai un vizionar ca el putea să le aibă, destinul acestui ziar. „El a fost - cum afirma acelaşi Ioan Lupaş - autorul moral al celor mai însemnate articole de direcţie politică”, decisive pentru formarea conştiinţei naţionale. Ca om „cu vederi absolut moderne, Şaguna ştia că „Telegraful Român” putea şi trebuia să devină un factor politic şi cultural hotărâtor, în luptele ce-l aşteptau, un factor prin care să poată stăpâni, într-o măsură însemnată, puterea misterioasă a opiniei publice româneşti, tocmai atunci în formare, şi să exercite asupra mulţimii o influenţă cu mult mai largă şi mai puternică de cum o are, de pildă, „cerculariul” oficial sau predica de la amvon, care, ambele, prin însăşi firea lor, trebuiau să se mărginească la un cerc restrâns de probleme, dintre care, mai ales cele politice, nici nu cutează să le atingă”.

F. REDACTORI AI ZIARULUI ”TELEGRAFUL ROMÂN”

• Bănățeanul Pavel Vasici, medic și scriitor, a redactat foaia şaguniană începând cu nr. 9, din 31 ianuarie 1853, şi până la nr. 33, din 28 aprilie 1856. Nota pe care o va imprima „Telegrafului” va fi aceea a unui organ de presă cu aplecare spre popularizarea cunoştinţelor din economie, comerţ, ştiinţele naturii, artă, pedagogie, medicină şi literatură. Aşa cum făcuse şi Aaron Florian, tot astfel şi Pavel Vasici şi-a conjugat munca redacţională cu Şaguna, publicând amândoi articole politice inspirate din ştiri preluate din ziare străine.
• După Pavel Vasici, au urmat doi redactori care au activat un timp foarte scurt, motiv pentru care sunt socotiţi redactori interimari. Aceştia au Ioan Bădilă şi Visarion Roman. Primul, Ioan Bădilă, a fost profesor la secţia pedagogică a Institutului Teologic din Sibiu. El a îndeplinit funcţia de redactor doar câteva luni, între 1856-1857. Cel de-al doilea, Visarion Roman, a funcţionat şi el ca profesor suplinitor, timp de un an, la Institutul Teologic din Sibiu, apoi ca învăţător, timp de doi ani, în Răşinari. Activitatea sa de redactor s-a desfăşurat între 18 decembrie 1857 şi iunie 1858. Sub semnătura sa au apărut câteva articole cu caracter pedagogic.
• După Visarion Roman urmează un şir de şapte redactori: Ioan Raţiu, paroh în Alba Iulia, care a redactat ziarul între 11 iunie 1858 şi 29 noiembrie 1862; a funcţionat concomitent şi ca profesor la secţia pedagogică a Institutului Teologic. După încheierea misiunii sale la Sibiu, Ioan Raţiu a ajuns protopop al Tractului Haţeg. Sibiul i-a păstrat vie memoria, dovadă faptul că una dintre străzile centrale îi poartă numele. I-a urmat în funcţie o altă remarcabilă personalitate locală: Zaharia Boiu, profesor la Institutul Teologic-Pedagogic şi vestit orator bisericesc, care a redactat ziarul între 1 ianuarie 1863 şi 26 octombrie 1865.
• Profesorul Nicolae Cristea a fost desemnat de către mitropolitul Şaguna, în octombrie 1865, ca redactor responsabil al ziarului ”Telegraful Român”. Timp de 18 ani acesta va onora, cu multă vrednicie, însemnata misiune ce îi fusese încredințată (până în 1883, când a fost înlăturat de la redacție pentru un articol scris împotriva primului ministru de atunci, Tisza Kálmán)). Răstimpul în care el a activat ca redactor a fost apreciat ca „o perioadă de glorie în istoria presei româneşti din Transilvania” şi, implicit, din istoria ”Telegrafului Român”. Şaguna însuşi s-a arătat foarte satisfăcut de prestaţia noului redactor, motiv pentru care a întocmit un înscris testamentar ca Nicolae Cristea să rămână în funcţie „cât îi va plăcea lui”, amintea, în numărul din 4/17 ianuarie 1903 al ”Telegrafului Român”, în articolul ”Din trecutul ziarului nostru”, Teodor V. Păcățian. Nicolae Cristea şi-a continuat activitatea redacţională şi sub păstorirea succesorului lui Andrei Şaguna, care a fost mitropolitul Miron Romanul, ales în 21 noiembrie 1874.
• Matei Voileanu
• Remus (Eusbiu) Roșca
• Nicolae Ivan, viitorul episcop
• Silvestru Moldovan
• Ilie (Miron) Cristea (viitorul Patriarh) – 1898 - 1900
• Teodor Păcățian (1901-1917) etc..
La redacţia „Telegrafului Român” s-au perindat rând pe rând, începând cu luna mai a anului 1945, mai mulţi redactori, aproape toţi provenind din rândurile profesorilor de Teologie. Aceştia au fost:
- Diacon Profesor Dr. Emilian Vasilescu (aprilie-decembrie 1948);
- Arhim. Prof. Dr. Nicolae Mladin (decembrie 1948 – iunie 1967).
- Arhid. Gheorghe Papuc, consilier cultural (1967-1978).
- Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan (1978 – până azi).

G. . ”TELEGRAFUL ROMÂN” DE DUPĂ TRECEREA LA CELE VEȘNICE A VREDNICULUI DE POMENIRE MITROPLOIT ANDREI ȘAGUNA

• Și după Şaguna, copilul său de suflet, „Telegraful Român”, a continuat să se menţină în existenţă. Unul dintre redactorii de mai târziu, care a fost marele teolog, dascăl şi academician, preot Dumitru Stăniloae, găsea o explicaţie acestei îndelungate dăinuiri, şi anume faptul că „Ziarul a rămas tot timpul în slujba scopului fixat de ctitor”, iar acest scop a fost susţinerea intereselor naţionale şi bisericeşti ale românilor transilvăneni. Aşa a voit să fie şi aşa a orientat mitropolitul Şaguna ziarul pe care l-a întemeiat: „ca ziar naţional-bisericesc”. Lupta susţinută pentru drepturile politice ale poporului român, pentru aspiraţiile sale spre libertate şi independenţă, pentru cultivarea limbii lui, grăite de românii de pretutindeni, pentru păstrarea nealterată a credinţei ortodoxe, această luptă a constituit temeiul dăinuirii în timp a ”Telegrafului Român”.

H. ”TELEGRAFUL ROMÂN” ÎN PERIOADA COMUNISMULUI ȘI DUPĂ 1989

• În cei peste 150 de ani de existenţă neîntreruptă a ”Telegrafului Român”, munca redacţională a fost îndeplinită de 23 de personalităţi. Dintre acestea, 3 au activat în câte două perioade diferite. Din totalul de 23 de rectori, 13 au fost profesori la Facultatea de Teologie din Sibiu. De asemenea, 7 redactori au ajuns membri ai Academiei Române. Cât priveşte coordonatorii comitetelor redacţionale, aceştia au fost în exclusivitate Mitropoliţii Ardealului, care au vegheat la păstrarea pe linia scopului pentru care a fost întemeiat ziarul în urmă cu un secol şi jumătate. Difuzarea sa s-a făcut mai ales prin abonamente. În vremurile de restrişte, şi acestea au fost limitate de către autoritatea politică.
• Pe bună dreptate, ”Telegraful Român”, a fost numit ”amvon de propovăduire a dreptei credinţe”, ”for călăuzitor al vieţii creştine”, ”tribună de la care s-au apărat drepturile naţionale şi religioase ale românilor”, ”punte sufletească între români”, ”inimă caldă ce a bătut mereu pentru cei mulţi şi încovoiaţi de greutăţile vieţii”, ”factor de luptă pentru unitatea naţională, politică şi religioasă a românilor”. Cu fiecare număr ce a văzut lumina tiparului, mitropolitul Andrei Şaguna a fost mereu prezent în mintea şi inima cititorilor publicaţiei pe care el a ctitorit-o. Înscrierea numelui său pe frontispiciul ziarului, foarte târziu, e adevărat, adică începând cu nr. 21-22 din 1 iunie 1990, constituie o incontestabilă confirmare a prestigiului de care s-a bucurat şi se va bucura acest nume, în Transilvania şi peste tot unde îl poartă în lume acest fidel mesager al său, care este ”Telegraful Român”- scria Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan în ”Istoricul” acestei ”publicații bisericești a Arhiepiscopiei Sibiului.

VI. C O N C L U Z I I

Lucrarea SFÂNTUL IERARH ANDREI ȘAGUNA (1808 – 1873) ȘI ”TELEGRAFUL ROMÂN” pune în lumină, pe de o parte, personalitatea Mitropolitului Andrei Șaguna și sentimentele sale pe care le nutrea față de românii transilvăneni, cu care se identifica și în mijlocul cărora a trăit din 17/27 iunie 1846, când a fost numit vicar general al Eparhiei Sibiului.
De asemenea, se prezintă activitatea pe care Sfântul Ierarh a desfășurat-o, punând în bună orânduială viața bisericească, culturală și educațională din Eparhia păstorită de el.
Andrei Șaguna a căutat și a convins cercurile conducătoare de existența Mitropoliei Ortodoxe din Transilvania de până la 1701 și a militat pentru reînființarea sa, astfel încât, în toamna anului 1864, Patriarhul Samuil Masirevici și-a dat acordul pentru despărțirea ierarhică a Bisericii românești de cea sârbească, iar printr-un decret imperial, la 12/24 decembrie același an, s-a încuviințat reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei, Andrei Șaguna fiind numit Arhiepiscop și mai apoi Mitropolit al acesteia.
Se prezintă, în continuare, activitatea de Mitropolit a lui Andrei Șaguna, care a făcut din Biserică nu numai un lăcaș de închinare, ci și de apărare națională, împotriva încercărilor de maghiarizare, aducându-i în jurul ei pe toți credincioșii și dându-i acesteia rolul de conducătoare a poporului. S-a preocupat de învățământ, în general, restructurându-l în sens bun, așezându-l pe o direcție bună, dar și de ridicarea poporului român prin cultură, iar în mod special de cursurile de teologie și de pedagogie de la Sibiu. Aproape an de an trimitea pe cel mai bun absolvent de Teologie la una dintre Universitățile apusene, ca să-l pregătească pentru munca didactică de la Școala Teologică-Pedagogică.
Pentru studenții de la Teologie, dar și pentru preoți, Andrei Șaguna a scris și a retipărit câteva manuale didactice, între 1856 și 1858 apărând chiar ”Biblia cu ilustrații” – prima lucrare de acest gen la noi.
Toată agoniseala vieții sale, de aproape 600 de mii de coroane, a lăsat-o, prin testament, Arhiepiscopiei Sibiului, ”spre scopuri bisericești, școlare și filantropice”.
Pe de altă parte, se prezintă ziarul ”Telegraful Român”, de la demersurile pentru înființarea lui, demersuri realizate de Mitropolitul Andrei Șaguna și de primul redactor al său – Aron Florian, istoric și profesor român.
Periodicul sibian se înscrie ca cea mai veche publicație cu apariție neîntreruptă, din Transilvania.
Împreună cu Aron Florian, Șaguna a alcătuit și o ”Prenumerațiune la Telegraful Român, gazetă politică, industrială, comercială și literară”. Este vorba despre o înștiințare a opiniei publice în legătură cu iminenta apariție a unui ziar și, totodată, de un apel stăruitor la susținere prin abonamente: ”Tendința acestei gazete va fi: a împărtăși poporului român din politică, industrie, comerciu și literatură, idei și cunoștințe practice (...); a-l învăța ca să-și cunoască pozițiunea și drepturile în stat; a-l lumina asupra intereselor care taie în viața privată și publică a lui, și a-i mișca activitatea puterilor fizice și morale; a da direcțiune spiritului lui cătră tot ce contribuie la înaintarea și dezvoltarea sa, și a-l convinge că numai prin îmbunătățirea stării sale materiale și morale poate ajunge la cultură și fericire”. Prin urmare, ”Telegraful Român” a fost conceput ca un ziar de informații religioase, sociale, politice și culturale. El a avut, la început, o apariție bisăptămânală, apoi săptămânală și bilunară.
După anul 1884, a devenit un ziar de știri administrative și eclesiastice.
Titlul ziarului a fost scris, de la început, cu caractere latine, din 1863 grafia chirilică fiind înlocuită, în totalitate, cu cea latină, folosindu-se ortografia fonetică, ceea ce a dus la aprecierea periodicului, de către foarte mulți români, printre care și Mihai Eminescu, ca fiind cea mai modernă publicație de peste Carpați.
Dimensiunile inițiale ale ziarului au fost de 40 x 25 cm, pentru ca mai apoi să ajungă la dimensiuni de 50 x 35 cm și – în final – de 42 x 30 cm..
Încă de timpuriu, au început să apară în pagină și ilustrațiile, prin anii optzeci ai secolului al XX-lea chiar recurgându-se și la ilustrarea iconografică în culori.
Titlul ziarului: prin substantivul ”Telegraf”, s-a căutat o integrare în tradiția comună centrului și vestului european, unde apăreau gazete cu denumirea aceasta în numeroase țări, ceea ce sugera izbânda tehnică a transmiterii rapide și de la distanță a știrilor. Adjectivul ”Român” a fost adăugat cu scopul de a deosebi foaia românească de celelalte.
O caracteristică a ”Telegrafului Român” a fost aceea că materialele publicate în perioada șaguniană sunt, în general, nesemnate, ceea ce reflectă munca asiduă și aproape exclusivă a redactorilor, menționați nominal doar sub linia ce încheia ultima pagină a ziarului.
De foarte multe ori, a scris însuși Șaguna articole ”de orientare dintre cele mai temeinice”.
Redactorii ziarului ”Telegraful Român” au fost numeroși: bănățeanul Pavel Vasici, medic și scriitor (1853 – 1856), Ioan Bădilă, Visarion Roman, Ioan Rațiu – paroh în Alba-Iulia (1858 – 1862), profesorul Nicolae Cristea (1865 – 1883), Matei Voileanu, Remus (Eusebiu) Roșca, Nicolae Ivan – viitorul episcop, Silvestru Moldovan, Ilie (Miron) Cristea – viitorul Patriarh (1898 – 1900), Teodor Păcățian (1901 – 1917), Părintele profesor Dr. Dumitru Stăniloae (1 ianuarie 1934 – 1945), diaconul profesor Dr. Emilian Vasilescu (aprilie – decembrie 1948), Arhimandritul profesor Dr. Nicolae Mladin (1948 – 1967), Arhidiaconul Gheorghe Papuc – consilier cultural (1967 – 1978), Părintele profesor Dr. Dumitru Abrudan (1978 – până în zilele noastre) etc..
Temeiul dăinuirii în timp a ”Telegrafului Român” l-a constituit aspirația spre libertate și independență, pentru cultivarea limbii vorbite de românii de pretutindeni, pentru păstrarea nealterată a credinței ortodoxe. De aceea, pe bună dreptate, ”Telegraful Român” a fost numit ”amvon de propovăduire a dreptei credințe”, ”for călăuzitor al vieții creștine”, ”tribună de la care s-au apărat drepturile naționale și religioase ale românilor”, ”punte sufletească între români”, ”inimă caldă ce a bătut mereu pentru cei mulți și încovoiați de greutățile vieții”, ”factor de luptă pentru unitatea națională, politică și religioasă a românilor”.

VII. BIBLIOGRAFIE

1. Pr.prof. Mircea Păcurariu – ” ”Telegraful Român” la 125 de ani de la apariție”, în BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ, ANUL XCVI (1978), nr.3-4, p.252
2. Dr. Ioan Lupaș - ”Mitropolitul Andrei Șaguna. Monografie istorică”, Sibiu, 1911, p.165
3. Pr.prof.Mircea Păcurariu – ”Un strălucit redactor al ”Telegrafului Român” – Nicolae Cristea”, în Cărturari sibieni de altădată, Editura DACIA, Cluj-Napoca, 2002, p.137
4. Teodor V. Păcățian – ”Din trecutul ziarului nostru”, în TELEGRAFUL ROMÂN, nr. 1 din 4/17 ianuarie 1903, p.4
5. Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan - ”Istoric”, http://telegrafulroman.blogspot.ro
6. Pr. prof. Mihail Săsăujan - curs de Istoria Bisericii Ortodoxe Române pentru anul al II-lea de studiu – Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” București, an universitar 2010-2011
7. Onisifor Ghibu – Ziaristica bisericească la Români – Studiu istoric, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, Sibiu, 1916, p.18
8. Preot Dr. Nicolae Dascălu – ”Parabola făcliei aprinse. Comunicare religioasă în era infomațională”, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, București, 2012, pag.298-299