Viața... doare...

...Ne jucăm învățând,
Învățăm, jucându-ne
cu stele...

Ne jucăm visând,
Învățăm, visându-ne
înveșmântați în cer...

Ne jucăm zburând,
Zburăm, învățându-ne
simțămintele...

Ne jucăm imitând,
Imităm, învățându-ne
Dor și Cer,
Suflet, Culoare,
Mare și Floare...

Ne jucăm dorind,
Dorim, înălțându-ne
fruntea spre Soare.

Ne jucăm iubind,
Iubim, descoperindu-ne
LĂUNTRURILE...

Scriam, cândva, că viața e ca o tablă de șah, bicoloră. Cu un singur jucător, care poate fi atât învingător, cât și învins. Sau doar învingător. Ori doar învins... Iar dacă i se mai adaugă și răutatea emanată de unele ființe umane și / sau  pierderea unor ființe dragi, atunci totul devine dureros și cu un gust amar, uneori de nesuportat... Da! Viața doare! Doare, atunci când ai rude, prieteni, când ai cunoștințe, care îți sunt aproape, însă, la un moment dat, uită de promisiuni, uită de bunătate, încep să te ignore, te tratează ca pe un... nimic... Da! Viața doare! Doare, atunci când ești convins că mai sunt și oameni buni în lume, dar dai numai peste oameni răi, care te mint, care te fraieresc, care îți promit câte ceva și nu se țin de promisiune... Da! Viața doare! Doare, atunci ești bolnav și totuși vrei să lucrezi, te străduiești să faci lucrul acesta cât mai bine și chiar reușești asta, dar din cauza invalidității ești dat afară... Da! Viața doare! Doare, atunci când nu e dreptate, când sunt minciuni, când sunt fel și fel de ambiții fără rost, când tu ești mai mic, mai neînsemnat, iar ceilalți sunt mai sus-puși... Da! Viața doare! Doare, atunci când societatea, oamenii care o conduc, te umilesc pe orice cale: pensie mică (din 300 de lei cum poți trăi?!?), medicamente scumpe, alimente scumpe, transport scump, îmbrăcăminte scumpă, medici care așteaptă să le oferi câte o mică atenție, șefi care au pilele lor, pe care urmăresc să le angajeze în locul tău, deși locul pe care îl ocupi se-ntâmplă să-l fi câștigat în urma unui concurs. Concurs pe care l-ai luat cu note peste 8, peste 6, 7. Dar l-ai luat! Asta e important! Da! Viața doare! Doare, atunci când te afli la limita subzistenței și nu te poți descurca de unul singur. Nu pentru că nu ai vrea, ci pentru că nu poți! Da! Viața doare! Doare, atunci când ai dăruit bunătate, dar ai primit răutate... Da! Viața doare!  Doare, atunci când - repet - ți se promite ceva, ți se promite ajutorul, însă nu mai ești ajutat. Fără niciun cuvânt. Fără nicio scuză sau părere de rău. Pur și simplu... tăcere... Peste toate se-așază durerea... Da! Viața doare! Și - de multe ori - prea tare... Doare, atunci când te joci... DE-A VIAȚA... Oare ce-i de făcut? Să nu mai credem în bunătate și omenie? Să nu mai credem în cuvânt? Să nu mai credem în Soare? Să nu mai credem în Frumos și Sfânt?
😣... Nu! Trebuie s-o acceptăm așa cum este, trebuie s-o trăim, așa cum ne-a fost dată, să ne împăcăm cu ea, cu toată lumea, să iubim tot ce-i frumos, bun și curat! Trebuie să fim buni!