Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

duminică, 25 iunie 2017

MEREU ACTUALĂ... IA... 24 IUNIE

MEREU ACTUALĂ...

IA...

 

IA pe care am purtat-o la Concursul Național de Toacă de la Măldărești, județul Vâlcea - 9 septembrie 2011


DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ - Concursul Național de Toacă de la Măldărești, județul Vâlcea - 9 septembrie 2011




IE DE COSTEȘTI. DE LA BUNICA:


Unice prin varietatea modelelor şi culorilor, costumele populare din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, uimesc şi încântă ochiul. Făcute, odinioară, cu trudă şi cu migală, de mâini pricepute, pentru a fi purtate în zile de sărbătoare, în ziua nunţii, ele sunt scoase acum din lăzile de zestre ale bunicelor şi străbunicelor, pentru a le putea admira în voie frumuseţea şi eleganţa, rezistenţa în timp.De la doamna învăţătoare Florica Mândreci şi de la Oana Crăcin, fostă elevă a Şcolii Generale cu clasele I – VIII Costeşti, aflăm lucruri interesante despre costumul popular caracteristic zonei. Costumul popular – şi vom prezenta chiar costumul domnişoarei Oana – se croieşte tăindu-se în foi drepte, care sunt folosite integral. Pe fondul alb al costumului popular, motivele sunt dispuse în părţi vizibile, astfel: la gura cămăşii, în dreptul umărului, pe mâneci, pe guler, pe piept şi pe poale. Costumul popular purtat de fete este alcătuit din: fustă, cămaşă, zăvelci1, bete, maramă, comănac2, opinci (pe timpuri, opincile erau din piele de porc), ciorapi de lână.
1. Fusta este compusă din foi de formă dreptunghiulară, prinse unele de altele cu cheiţă de arnici roşu, încreţită în talie, la poale având cusută o bordură care imită un fragment al modelului de pe cămaşă.
2. Cămaşa a evoluat în decursul anilor. Tipul vechi al cămăşii era croit din foi drepte de pânză ,,de casă”, ,,cu ciupagul(3) la deal şi trupul4 la vale”, adică în sus cămaşa propriu-zisă şi în jos – poalele. Între foile poalelor, se intercalau, pe şolduri, câte doi clini, încheiaţi ,,cu cheiţă”.Tivul poalelor era făcut cu igliţa, croşetat cu model ,,colţ” ori ,,creasta cocoşului”.Foile, la cămaşă, se încreţeau către gât în bentiţă (un guler mic).Cămaşa, puţin crăpată pe mijlocul pieptului, se leagă la gât cu doi ciucurei făcuţi din acelaşi arnici roşu cu care este cusut tot costumul.Ornamentele cusute pe piept sunt aşezate, din loc în loc, precum stelele pe cer. Sub braţ, era introdusă ,,broşchiţa”5, cu rol de lărgire, pentru uşurarea mişcării braţului, iar mâneca se încreţea ,,în brăţară” la partea inferioară, intr-o bentiţă cusută şi ea cu o mică parte din modelul cămăşii. Mânecile sunt largi. Ornamentele sunt aşezate în altiţă sau cusute compact; sunt modele geometrice sau florale, modele care se regăsesc şi pe pieptul cămăşii (ciupagului), şi la poale, şi care sunt împodobite cu mărgele sau paiete de diverse culori.
3. Zăvelcile sunt de mai multe tipuri.
a)Zăvelca din faţă, numită ,,zăvelca din pânză”, este cusută cu bumbac alb pe un fond negru, şi are la bază ciucuri; este o creaţie unică în portul popular românesc şi, totodată, elementul cel mai caracteristic al costumului femeiesc vâlcean.Zăvelca din faţă este ţesută în război, spune doamna Floricica Mândreci, cu bumbac negru, şi aleasă cu bumbac alb, pe care s-au aplicat mărgele colorate (la fel ca la cămaşă şi poale). În treimea inferioară, modelul este sub forma unei borduri late, compusă din două rânduri orizontale de motive geometrice (pătrate), încadrate de chenare. În partea superioară, costumul elevei Oana Crăciun are modelul format din trei şiruri verticale ce se succed.
b) În spate, ,,zăvelca din spate”, ţesută în război, cu fir roşu de lână, are modele florale sau geometrice, reduse ca dimensiuni, situate pe verigile orizontale, mai înguste sau mai late, care o brăzdează.
4. Betele, înguste, sunt ţesute în război în patru iţe, ornamentate, din năvădeală6, cu diverse motive; unul din ele, motivul ochiuri, are coloritul provenind din firele de urzeală, care rămân vizibile prin procesul ţesutului. Ele au ciucuri la capete.
5. Marama, ţesută cu fir de mătase naturală, cu o ornamentaţie discretă, compactă pe transparent, sau strălucitor-metalic pe văl subţire, o înnobilează pe purtătoarea costumului popular femeiesc, conferindu-i o notă de eleganţă.
6. Comănacul, este confecţionat din carton tare, peste care este pusă o pânză subţire de culoarea maramei, ori îmbrăcat în maramă de borangic, respectând oarecum stilul ,,domniţelor” pictate pe zidurile lăcaşurilor de cult din zonă.
Portul bărbătesc7, mai sobru, este şi mai simplu: 1. În picioare, se poartă opincile uşoare cu nojiţe, din piele de porc sau de vită tăbăcită, ori încălţăminte obişnuită.
2. Pantalonii albi, cunoscuţi sub numele de ,,cioareci”, ,,nădragi” sau ,,iţari”, sunt vara confecţionaţi din pânză de cânepă sau din bumbac, iar iarna din dimie de lână; sunt ornamentaţi foarte puţin, cu găitane8 negre. 3. Cămaşa albă, din pânză de cânepă sau de bumbac – pentru zilele lucrătoare şi din pânză de bumbac pentru sărbători, în forma ei clasică, este croită în foi drepte, cu foaia din faţă trecută peste umeri spre spate, fără cusături pe umeri. Are mânecile lungi, iar gulerul mic, legat sub băiere, cu ciucuri. Foile de pânză ale cămăşii sunt unite prin ,,cheiţa cu acul”.Decorul redus este plasat pe guler, într-o ornamentaţie, de obicei, albă. 4. Brâul care încinge mijlocul poate fi ales în război, ori simplu, roşu, ţesut în patru iţe, şi mai lat. 5. Ilicul este simplu, din lână săină9, cu mâneci.
_______________
(1) zăvelcă = Fiecare dintre cele două fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poartă una în faţă şi alta în spate, ca fustă
(2) comănac = Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică fără boruri, asemănător cu potcapul, pe care-l poartă, în general, călugării
(3) ciupag = partea iei de la brâu în sus, care are cusături deosebite
(4) trupul = partea iei de la brâu în jos (p
oalele)

(5) broşchiţă = altiţă =Porţiune ornamentală prin alesătură sau prin cusătură în partea de sus a mânecilor iilor
(6) - năvădeală = firele urzelii trecute prin iţe şi spată, în ordinea cerută de modelul ţesăturiiş;
- urzeală = ansamblul firelor textile paralele montate în războiul de ţesut, prin care se petrece firul de bătătură, pentru a se obţine ţesătura;
- fir de bătătură = firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obţine ţesătura;
- suveică = piesă de lemn la războiul de ţesut, de formă lunguiaţă, care serveşte la introducerea firului de bătătură în rostul urzelii;
- rostul (urzelii) = spaţiu în formă de unghi, format la războiul de ţesut între firele de urzeală ridicate de iţe şi cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură;
- iţă = dispozitiv la războiul de ţesut, format dintr-o ramă dreptunghiulară pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile cărora trec firele de urzeală pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv;
- spată = piesă la războiul de ţesut, formată dintr-un sistem de lamele paralele, fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu două rădăcini, printre dinţii căruia trec firele de urzeală;
- lamelă = mică placă subţire
(7) coordonatori GHEORGHE CÂRSTEA şi DOREL CONSTANTINESCU – Judeţele patriei. Vâlcea. Monografie, Bucureşti, Editura Sport – Turism, 1980, pag.242 – 243
(8) Găitan = Fir (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte
(9) Lână săină = lână naturală, de culoare gri-alb murdar



luni, 12 iunie 2017

EXAMENE RATATE... 😡...


Un examen pierdut... Din cauza unui taximetrist care, rugat fiind ieri dimineață să vină astăzi să mă ia la ora 8 de acasă, a uitat... Și nu e pentru prima dată... Mi-a mai făcut ceva în genul acesta de două ori în trecut: când știa că trebuie să fiu la școală la ora 8, mă anunța la 7.30 că i s-a stricat mașina... La comandă, taxiurile vin foarte greu... Am stat și două ore pentru a găsi unul liber... Ce să fac? Depind numai de taxiuri... Examenul nu mai poate fi reprogramat: era un concurs de ocupare a unui post, ca referent. La Facultatea de Medicină și Farmacie - Departamentul de Ortopedie. Post de o jumătate de normă, așa cum am voie - legal - să lucrez... Oare ce-o să-mi mai rezerve zilele viitoare? Vi le doresc binecuvântate, cu pace și senin în suflet! Numai bine și multă sănătate!
P.S. Mă tot întreabă lumea de ce mai apelez la serviciile dumnealui... În primul rând pentru că atunci când trebuie să merg la cumpărături, mă ajută. Merge cu mine în magazin, mă ajută cu produsele cumpărate, împingând căruciorul... La fel, la farmacie: îmi ia plasa cu medicamente, mi-o duce la mașină, câteodată stă cu mine până mi se eliberează toate medicamentele... Apoi, la spital, când mi-a fost rău, ori la medicul de familie sau la control, la alte specialități medicale, m-a așteptat până am terminat. Desigur, pe bani. În tot acest timp, aparatul de taxat ”merge” înainte. Însă, până la dumnealui, nu am găsit niciun taximetrist care să mă ajute așa...
Oare ce să fac ca să nu mi se mai întâmple ce mi s-a întâmplat astăzi???
 

VIATA SFÂNTULUI LUCA AL CRIMEEI, IERARH MARTURISITOR SI DOCTOR FARA DE A...

Acatistul Sf. Ierarh Luca al Crimeei (11 iunie)

joi, 1 iunie 2017

UNDE-I DREPTATEA, PÂNĂ LA URMĂ, AICI, LA NOI?

UNDE-I DREPTATEA, PÂNĂ LA URMĂ, AICI, LA NOI?


Nu înțeleg de ce trebuie să plătești tu, om nevinovat, atunci când greșesc alții (intenționat sau nu)!? Oare unde trăim? Unde este dreptatea, până la urmă, aici, la noi? De ce tu, om corect, care respecți LEGEA, să fii pedepsit, când alții greșesc și nici nu vor să corecteze erorile făcute!? Se spune că JUSTIȚIE înseamnă... dreaptate... Unde este dreptatea, aici? 
Ce s-a întâmplat? Un director a semnat niște acte (îmi este imposibil să cred că actele contabile nu sunt, până la urmă, verificate și semnate de directorul unei instituții, de orice fel ar fi ea!), însă acelea au fost greșit întocmite. În urma sesizării (în curând, se vor împlini două luni de la prima sesizare), de-abia după o luna și 19 zile s-a corectat, dar numai parțial. Oare de ce? Dacă s-a trecut la corectare, de ce aceasta nu a fost făcută integral, ci pe... bucățele? La următoarea sesizare, reproșuri! Din partea directorului. Precum și spălarea acestuia pe mâini de problema sesizată, pasarea responsabilității în ograda subalternului. Adică, după spusele directorului, ”eu nu sunt vinovat. Ce a ținut de mine, am făcut: am dispus corectarea erorilor. Dacă subordonatul nu și-a făcut treaba bine, nu este vina mea, nu mă mai trageți pe mine la răspundere! Mergeți direct la subordonat, trageți-l pe acesta la răspundere!”... Da? O.K.! S-a vorbit și cu subordonatul în cauză. Rezultatul: ZERO! În cazul acesta, ce-i de făcut? 
Apelând la Justiție, constați, cu amărăciune, că, deși tu ai dreptate și ai fost corect, până la urmă, în primă fază, ți se anulează cererea de contestație... Și aceasta pentru că această instituție este de părere că, odată ce o comunicare emisă de către angajații săi ajunge la oficiul poștal de care aparții cu strada pe care-ți este situată casa, înseamnă că ai și primit acea comunicare. Deși, de la oficiul poștal respectiv, respectivul document ”s-a plimbat” la alt oficiu poștal și de-abia apoi a ajuns în mâinile tale - tu, CETĂȚEANUL. Trimiți ceea ce ți se solicită, în termenul prevăzut de comunicare, însă trimiți prin POȘTĂ. Data trimiterii documentelor știi sigur că se ia în considerare ca dată de depunere a documentelor la sediul Justiției, nicidecum data la care această instituție primește plicul tău. Numai că... stupoare! În ziua în care îți sunt primite documentele la BIROUL CARTARE, are loc ședința publică de examinare a dosarului tău. Când ți se anulează cererea pe care ai  făcut-o. Ai la dispoziție alte câteva zile, în care să ataci hotărârea, altfel aceasta rămâne definitivă. Pentru că nu mai vrei să deranjezi persoanele care te-au ajutat, pentru că știi sigur că documentele au fost trimise - toate - și primite de către Justiție, scrii acestei instituții, solicitându-i să reexamineze (termen sinonim cu a reevalua, nu?) dosarul tău, arătând, pentru aceasta, că nu ai depășit niciun termen și că toate documentele solicitate în prima comunicare au fost trimise, au ajuns - SIGUR - la sediul instituției. Trebuie DOAR verificat lucrul acesta. 
Însă... TOTUL rămâne în aer, nu ți se mai comunică nimic, pe site-ul mai sus-amintitei instituții scrie, negru pe alb, că s-a anulat cererea ta, pentru că nu știu ce termene ai încălcat...
Ce rămâne de făcut?
Unde să-ți cauți dreptatea? 
Cum să ți se facă dreptate?
Ce căi de atac au mai rămas?
Cauți - și rogi - să ți se facă cunoștință cu un avocat, care să nu-ți ia bani, pentru că, în primul rând, nu ai bani pentru așa ceva (din banii pe care îi ai, nici măcar nu îți poți cumpăra toate medicamentele de care ai nevoie, care ți-au fost prescrise, nu poți să urmezi tratamentele fizicale recuperatorii - pentru că acestea presupun scoaterea, din buzunar, a unor bani pentru transport. Pe care nu-i ai. ). Ești - într-adevăr - pus în contact cu un avocat, dar care îți spune, la sfârșit, că, de vei câștiga procesul, va trebui să plătești firmei - respectivul avocat lucrează la o firmă - 20% din valoarea procesului câștigat. Cum vine treaba aceasta? Tu, CETĂȚEANUL NEVINOVAT, să plătești? Ce să plătești? Din ce să plătești? Din ceva ce nu ai?
Ce rămâne de făcut?
Dacă nu faci nimic, riști să fii executat silit. Tu, CETĂȚEANUL NEVINOVAT. Care ai respectat LEGEA. Care nu ai încălcat-o! Iar pentru aceasta mai ai / deții și documente!
Finalul? Nu știu cum va fi.
Deocamdată, tu, CETĂȚEANUL NEVINOVAT, cauți soluții. Dar nu unele care să presupună avocați care, la sfârșit, să-ți ceară nu știu ce procent din valoarea procesului câștigat... Pentru că nu ai așa ceva!...