Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

marți, 18 aprilie 2017

Coronarografia invazivă şi noninvazivă

Afecțiunile valvulare

HRISTOS A ÎNVIAT!

HRISTOS A ÎNVIAT!

          PENTRU TOȚI PRIETENII MEI VIRTUALI ȘI REALI, PENTRU VIZITATORII BLOGULUI MEU, PENTRU TOATE CUNOȘTINȚELE MELE(fiecăruia... după numele său) - o urare, acum, de Sfintele Paști: ”Unul pe altul să ne îmbrățișăm! Să zicem ”fraților” și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere”, închinându-ne ”Sfintei Învierii celei de a treia zi!” Și precum se bucură de viață firul de iarbă și păsările cerului, așa să ne bucurăm și noi de biruința Vieții asupra morții! Fie ca Iisus Hristos, Lumina lumii, Cel ce cu moartea pe moarte a călcat, să vă lumineze ființa, înțelepțind-o, curățind-o și dăruindu-o cu sănătate, pace, îndelungărăbdare și împlinirea tuturor bunelor doriri! ”Hristos a înviat!” Bucurie sfântă! ”La mulți ani!”

”Hristos, Cel ce a biruit moartea, să ne dăruiască sănătate sufletească și trupească, pace, belșug de bucurii” și mângâieri duhovnicești, iar întru toate bună sporire!

vineri, 14 aprilie 2017

Gânduri ... din Joia Mare...

Gânduri ... din Joia Mare...

... Ne îmbrăcăm în haina răutății și nu în cea a gândului curat, a bunătății și a iubirii... Ne îmbrăcăm în haina întristării și nu în cea a primăverii, a speranţei și a bucuriei... Ne îmbrăcăm în haina minciunii și nu în cea a cuvântului drept și smerit... Ne îmbrăcăm privirile cu petale de nor și lumină de fulger, în locul celei a seninului cer, scăldat în lumini de soare, de stele și luceferi... Ne îmbrăcăm viețile în haina iernilor viscolite de ger, nu în cea a primăverii cu iradieri de multicolore frumuseți și speranțe... Dacă ne-am îmbrăca sufletele în virtuți, ne-am îmbrăca în Viață - haina nestricăcioasei noastre pe-treceri de-aici, de pe Pământ! Haideți să ne îmbrăcăm în bunătate, smerenie și simplitate, în iubire de semen și de fapte bune, în senin de bine, de adevăr și frumos, în alb de credință și-n verdele speranței!

joi, 13 aprilie 2017

Ne e dor de ei, ne amintim de ei..., ni-i dorim mereu aproape...

Ne e dor de ei, ne amintim de ei..., ni-i dorim mereu aproape...

 

       ...Ne amintim de ei, ni-i dorim mereu aproape, numai că ei sunt! De dincolo, din Împărăția Cerurilor, unde sufletele lor au ajuns, se roagă pentru noi, Să ne rugăm, dar', și noi pentru ca urcușul să le fie mai ușor și lin către Edenul mult râvnit de orice creștin!
        Pomenește, Doamne, sufletele adormiților robilor Tăi dreptmăritori creștini, adormiți cu nădejdea învierii și a vieții veșnice, iertându-le lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie. Și le dăruiește lor împărtășirea Ta divină și fericita viață veșnică, în loc luminat, în loc cu verdeață, de unde a dispărut toată întristarea și suspinul. Amin.










 

joi, 6 aprilie 2017

Nu te-am uitat, tanti Vetuța! Ne e dor de tine!!!... 2 ani... În 3 aprilie...

Nu te-am uitat, tanti Vetuța! Ne e dor de tine!!!... 2 ani... În 3 aprilie...

 

          Elisaveta Sudiţeanu, născută la 19.04.1936 (adormită cu nădejdea învierii şi a vieţii veşnice la 03.04.2015), primul copil al familiei Istocescu Nicolae şi Tudoriţa din comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, după ani mulţi de serviciu, lucraţi atât în Bistriţa Vâlcii, cât şi în Bucureşti, s-a reîntors pe meleagurile natale în urmă cu aproximativ 10 ani (împliniți în toamna anului 2015).
A fost un om care şi-a iubit nepoţii şi fraţii, pe care-i ajuta la nevoie şi la care se gândea mereu.
A ajutat multă lume, gândindu-se la binele semenului său, cu tot sufletul.
În toată viaţa sa zbuciumată, plină de greutăţi, nu a uitat de Biserică, de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Sfinţi - prietenii oamenilor, gândul fiindu-i în permanenţă la Împărăţia Cerurilor.
Noi, surorile, fratele, nepoţii şi toate rudele sale, toţi cei ce au cunoscut-o, o vom păstra şi o vor păstra mereu în suflete - amintire vie a clipelor binecuvântate ale vieţii.
Fie ca Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Rai, alături de Sfinţii care din veac I-au bineplăcut, odihnind-o în pace, în loc luminat, în loc cu verdeaţă, de unde a dispărut toată întristarea şi suspinul!
Pomenirea sa din neam în neam!
Veşnică pomenire!
- Tanti Vetuța și nenea Nicu. Decembrie 2006
 - Mama și tanti Vetuța. 2008
- Trandafir născut din jale
- Floricelele dragi ale lui tanti Vetuța


- Eu și tanti Vetuța. August 2011

- Tanti Vetuța la noi, în București
În toamna anului 2013

1 ianuarie 2014. Alături de Cami și de bunica sa, la biserica Eroii Revoluției din București, sector 4


miercuri, 29 martie 2017

Din seria... VIAȚA DE ZI CU ZI ȘI ÎNTÂMPLĂRILE SALE NEFERICITE, DAR CU FINAL, TOTUȘI, FERICIT

Din seria... VIAȚA DE ZI CU ZI ȘI ÎNTÂMPLĂRILE SALE NEFERICITE, DAR CU FINAL, TOTUȘI, FERICIT

Povestea îşi are începutul in vara anului 2016, când o echipă de muncitori, plătită de către Fundația AEF, ne-a pus parchet. Parchet care, începând cu finele lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, a început să se umfle. Să se umfle pe zi ce trece, până și plăcile începuseră să iasă unele din altele... Le-am adus la cunoștință celor de la Fundație, precum și reprezentantei dumnealor - nu știu ce funcție deține -, doamna Gabriela Iovița. Săptămâna trecută, au trimis o altă echipă, care astăzi a finalizat lucrările. La plecarea celor doi muncitori din cadrul echipei, intrând în camera cu parchetul, am constatat că mi se umblase pe etajerele de după ușă, unde am așezate câteva iconițe, o legitimaţie, un pahar din plastic umplut cu diverse mărunțișuri, o pereche de ochelari și un beculeţ pentru lumină de veghe pe timp de noapte. Pe lângă toate acestea, mai aveam acolo un reportofon. Pe care, ieri seară, la ora 10, l-am văzut la locul lui.Chiar ma gandeam ca trebuie sa cumpar baterii pentru el. Era acolo, eram linistita. In intervalul orar 22 - 08.00, nimeni nu a mai intrat acolo, nicio persoana straina. Astazi, de dimineata, muncitorii au venit in jurul orei 08.00. Doar ei singuri au stat in camera, pentru a finaliza lucrarea. Constatand lipsa reportofonului, i-am chemat inapoi si i-am rugat sa mi-l dea, le-am spus sa caute in lucrurile dumnealor, poate din graba mi l-au luat, fara sa-si dea seama. Il tineau, sus si tare, pe "NU" in brate. Intre timp, a venit si seful lor, spre a-i lua cu masina. I-a rugat si seful lor sa-si aduca gentile, rucsacul, pentru a ne demonstra ca nu-l au. Au refuzat si tot il tineau pe "NU" in bratele, fiind, totodata, contrariati ca pot gandi asa ceva despre ei. Ba, mai mult, mi-au spus ca poate cei doi barbati pe care ii vazusera cu o zi inainte la noi (este vorba despre unchiul meu - fratele tatalui - si de domnul taximetrist, care m-a adus de la scoala) l-au luat.Gresit, atata timp cat, la ora 19, cand a plecat unchiul meu, aparatul era la locul lui. Domnul taximetrist nu a stat prea mult, primise o coamanda. Asadar... Cine ar fi putut sa mi-l ia de la locul lui?!? Am sunat la Politie! Da! am sunat, iar cand m-au auzit vorbind s-au dus la masina, si-au luat bagajele si au venit cu ele in curte. Seful lor ii astepta in camera unde lucrasera. Unul dintre muncitori i-a dat sefului lor bagajele pe geam, iar celalalt o chema pe mama pentru a-i arata un aparat si spre a o intreba daca nu cumva acela era reportofonul. Pe care, zicea dumnealui, l-a zarit pe scara, langa usa de intrare in casa... Au venit politistii (multumesc echipajului Sectiei 11 Politie, pentru promptitudine!) si au verificat ce s-a intamplat. Le-am aratat unde imi era reportofonul aseara, la ora 22, le-am explicat ca nu am mai avut oaspeti dupa ora aceea, iar in casa, astazi, nu au fost decat muncitorii... Pana la urma, vorba d-nei politist, este bine ca am intrat in posesia obiectului luat. Nu stiu de ce au procedat asa. Daca nu as fi dat telefon la Politie, oare imi mai vedeam acum reportofonul? Doamna Gabriela Iovita, de la Fundatie, mi-a spus sa-mi fie rusine pentru ca i-am reclamat, pentru ca am apelat la Politie. Oare chiar asa sa fie? Am sunat, pentru ca nu doreau sa mi-l dea inapoi, nici macar sa-si verifice bagajele; am sunat, pentru ca nici cand i-a rugat seful lor sa ne arate bagajele, nu au vrut sa faca lucrul acesta; am sunat, pentru ca nu am bani ca sa-mi pot cumpara alt reportofon; am sunat, pentru ca invat cu ajutorul lui, iar un reportofon ca acesta nu se mai gaseste. Cele de pe piata, pe langa ca sunt foarte scumpe, nici nu le pot folosi cu usurinta. Am sunat, pentru ca era reportofonul meu, nu al lor! Oare nu am procedat bine? Dumneavoastra, prietenii si cititorii mei virtuali, ce ati fi facut daca v-ati fi aflat in locul meu? Si acum mai tremur de frica... :( ... Nu mai am incredere in oameni...

MORALA: Aveti grija pe cine rugati / angajati sa va faca micile / marile reparatii in casa! Desi unii par oameni de treaba, veti avea totusi surpriza sa va treziti furati de ei!!! Mare atentie ce faceti!

Și DA! În tot ce s-a întâmplat astăzi, am simțit ocrotirea Bunului Dumnezeu și a Maicii Domnului!!! Dumnezeu și Măicuța Domnului sunt cu noi, sunt lângă noi!
Și Ana! Am simțit prezența ei!!!

joi, 23 martie 2017

Viața... doare...

...Ne jucăm învățând,
Învățăm, jucându-ne
cu stele...

Ne jucăm visând,
Învățăm, visându-ne
înveșmântați în cer...

Ne jucăm zburând,
Zburăm, învățându-ne
simțămintele...

Ne jucăm imitând,
Imităm, învățându-ne
Dor și Cer,
Suflet, Culoare,
Mare și Floare...

Ne jucăm dorind,
Dorim, înălțându-ne
fruntea spre Soare.

Ne jucăm iubind,
Iubim, descoperindu-ne
LĂUNTRURILE...

Scriam, cândva, că viața e ca o tablă de șah, bicoloră. Cu un singur jucător, care poate fi atât învingător, cât și învins. Sau doar învingător. Ori doar învins... Iar dacă i se mai adaugă și răutatea emanată de unele ființe umane și / sau  pierderea unor ființe dragi, atunci totul devine dureros și cu un gust amar, uneori de nesuportat... Da! Viața doare! Doare, atunci când ai rude, prieteni, când ai cunoștințe, care îți sunt aproape, însă, la un moment dat, uită de promisiuni, uită de bunătate, încep să te ignore, te tratează ca pe un... nimic... Da! Viața doare! Doare, atunci când ești convins că mai sunt și oameni buni în lume, dar dai numai peste oameni răi, care te mint, care te fraieresc, care îți promit câte ceva și nu se țin de promisiune... Da! Viața doare! Doare, atunci ești bolnav și totuși vrei să lucrezi, te străduiești să faci lucrul acesta cât mai bine și chiar reușești asta, dar din cauza invalidității ești dat afară... Da! Viața doare! Doare, atunci când nu e dreptate, când sunt minciuni, când sunt fel și fel de ambiții fără rost, când tu ești mai mic, mai neînsemnat, iar ceilalți sunt mai sus-puși... Da! Viața doare! Doare, atunci când societatea, oamenii care o conduc, te umilesc pe orice cale: pensie mică (din 300 de lei cum poți trăi?!?), medicamente scumpe, alimente scumpe, transport scump, îmbrăcăminte scumpă, medici care așteaptă să le oferi câte o mică atenție, șefi care au pilele lor, pe care urmăresc să le angajeze în locul tău, deși locul pe care îl ocupi se-ntâmplă să-l fi câștigat în urma unui concurs. Concurs pe care l-ai luat cu note peste 8, peste 6, 7. Dar l-ai luat! Asta e important! Da! Viața doare! Doare, atunci când te afli la limita subzistenței și nu te poți descurca de unul singur. Nu pentru că nu ai vrea, ci pentru că nu poți! Da! Viața doare! Doare, atunci când ai dăruit bunătate, dar ai primit răutate... Da! Viața doare!  Doare, atunci când - repet - ți se promite ceva, ți se promite ajutorul, însă nu mai ești ajutat. Fără niciun cuvânt. Fără nicio scuză sau părere de rău. Pur și simplu... tăcere... Peste toate se-așază durerea... Da! Viața doare! Și - de multe ori - prea tare... Doare, atunci când te joci... DE-A VIAȚA... Oare ce-i de făcut? Să nu mai credem în bunătate și omenie? Să nu mai credem în cuvânt? Să nu mai credem în Soare? Să nu mai credem în Frumos și Sfânt?
😣... Nu! Trebuie s-o acceptăm așa cum este, trebuie s-o trăim, așa cum ne-a fost dată, să ne împăcăm cu ea, cu toată lumea, să iubim tot ce-i frumos, bun și curat! Trebuie să fim buni!

duminică, 19 martie 2017

Fiți fericiți, dar nu numai de ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FERICIRII!



                Odată cu instalarea primăverii astronomice, vă doresc numai fericire și-mpliniri, sănătate și-un anotimp însorit, cu parfum de... violet... Ca în Bacovia. Sau nu.
                Fiți fericiți nu numai de ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FERICIRII!
                Rețeta Fericirii?
                Fericirea este o bucurie și o povară, este starea naturală de a fi a dreptmăritorilor creștini.
                Fericirea strălucește-n fiecare fir de iarbă plăpând, înălțându-se în adierea vântului, spre a săruta prima rază de soare... Fericirea mângâie pământul cu fiecare inimioară răsărită pe deasupra sa, cu ochi și zâmbete de peruzea - dulcea și zemoasa, și aromata căpșună...
                Fericirea-ți zâmbește la fiecare zbatere de vânt ce coboară printre frunze verzi, abia mijite...
                Fericirea...
                Fericirea este iubirea dăruită din sine, este dăruirea de sine, este revărsarea din sinele tău în sinele celuilalt, din adâncul tău în adâncul celuilalt. Până la refuz. Este mângâierea sufletului celuilalt, a sufletelor - reciproc, a sufletelor-pereche.
                Fericirea? A te gândi la celălalt, a-i zâmbi celuilalt, a-i fi alături celuilalt, la bine și la greu, zid de înțelepciune, de întărire și reazem, bucuria celui de lângă tine citindu-i-se pe chip, atunci când te zărește, emoția de a te ști alături sau lacrima ce-apare în colțul ochiului dorind după tine...
                Fericirea? A-ți plini menirea de OM: bun, evlavios, credincios, sufletist, grabnic ajutător și sprijinitor în toate.
                Ingredientele Fericirii? Credință, nădejde, dragoste. La care se adaugă, cât se poate cuprinde, în fapte și-n cuvinte, deplina bunătate. Bunătate nefățarnică, nematerialnică, neprofitoare. Bunătate pură, primăvăratecă.
                Simplu, nu?
                Fiți fericiți!
(din cartea mea, FAMILIEI, CU DRAG)


vineri, 3 martie 2017

4 martie 1977 - 4 martie 2017

4 martie 1977 - 4 martie 2017

:(... 4 martie 1977... Aveam 4 ani si 7 luni, aproape... Frica, plansete, tristete... Oameni stransi in fata a doua blocuri cu cate 10 etaje fiecare (din strada Delinești, sector 6: M12 si M11), tinandu-se de mana sau in brate... De teama... Multa teama... Frica de a mai urca in apartamente, optiunea de a dormi pe banca, in parc... In parcul "Moghioros" (asa se numea pe-atunci!), din cartierul Drumul Taberei... Eram destul de mica, dar totusi m-a marcat acea noapte... Pe care n-as mai vrea s-o retraiesc in realitate! A fost cumplit! Sa-L rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne fereasca de astfel de situatii! Sa nu-L maniem!

joi, 2 martie 2017

😒

       Am plâns, am zâmbit, am mers mai departe, nu m-am oprit din drum nici atunci când se mai întâmpla să mă-mpiedic de ceva, de cineva. Am înaintat, cu speranță, crezând. Însă niciodată nu mi-am putut imagina că există oameni (sau cum s-or numi ei) care să te persecute la tot pasul, mințind, acuzându-te pe nedrept, umilindu-te chiar. În fața oricui. Nu conta că-i mic sau mare. Când această persoană este directorul unei instituții importante (de stat), ce ți-ar rămâne de făcut? După ce te-a înlăturat, nu înainte de a-ți tăia orice elan de a construi ceva frumos, punți de lumină cu ceilalți...

Ilinca & Alex Florea - Yodel it! (Eurovision Romania 2017)

duminică, 26 februarie 2017

DE MĂRȚIȘOR

DE MĂRȚIȘOR...


...Să facem un bine, alegând și dăruind cel puțin unul dintre aceste minunății, realizate cu migală, speranță și un strop de suflet curat!!! Detalii puteți afla de la doamna prof.Cătălina, nelipsită de la Sfânta Liturghie și de la celelalte slujbe ce se săvârșesc în biserica Spitalului Panduri: http://www.crestinortodox.ro/reportaj/sfintirea-capelei-institutului-fono-audiologie-chirurgie-functionala-o-r-l-prof-dr-dorin-hociota-72385.html










sâmbătă, 25 februarie 2017

POVESTEA FULGILOR DE NEA

POVESTEA FULGILOR DE NEA


       În zbor lin și tainic, alb ca strălucirea curățeniei celei întâi create, iarna apar steluțe mici de cristal, înfiorând sufletul cu diafanul dansului lor rotitor, nebunesc... Lumea toată dansează dimpreună cu ele..., râd și se bucură, căci, iată, e alb totul, și curat!... Mai ales copiii, cei mici, cei cu sufletul pur, neîntinat...
       Povestea fulgilor de nea?
       A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.
       Au fost odată, pe vremea când cei 99 de purici potcoveau câte 99 de perechi de cai într-o singură zi, două orașe: unul al ploii (Orașul Ploilor Nesfârșite), și unul al înghețului (Orașul Înghețului fără de sfârșit). Și în aceste două orașe, existența curgea monotonă, gri, friguroasă, fără de început și fără de sfârșit. Oamenii erau triști, posomorâți, înfrigurați, abătuți, fără speranță... Oamenii păreau niște roboți, niște mașinuțe cu umbreluțe și patine de gheață... Nici măcar umbreluțele sau patinele nu mai erau colorate, ce se confundau cu ploaia sau cu gheața în care se ... scăldau de o bună bucată de timp: gri-negre, întristând privirea...
       Dar, la un moment dat, o știre, care electriză sufletele locuitorilor acelor orașe spre speranță, apăru în jurnale: în cele două orașe fără speranță veniră pe lume doi superbi copilași, care - culmea! - nu plânseseră la naștere, ci zâmbiseră îndelung și frumos!... Era, parcă, minunea, semnul cel mult așteptat din Înalt, de locuitori... Semn a ce? Pentru ce? Semn al cărui lucru?
       În fiecare oraș exista câte un Mare Înțelept, care locuiau în pustie, rugându-se fervent Domnului Dumnezeului, Creatorului Cerului și al Pământului, pentru binele și rodirea, întru cuvânt și faptă, a semenilor lor:
-va urma -

Definiții... literare

NISIPUL -
Aur strălucind
în clepsidra
albastră
a Timpului.
DURERE.

luni, 30 ianuarie 2017

SCRIU POVEȘTI, MONOGRAFII

SCRIU POVEȘTI! POVEȘTI PERSONALIZATE, POVEȘTI PENTRU TOATE VÂRSTELE. DE ASEMENEA, MONOGRAFII 



       Mărturisesc: ideea am preluat-o de la o cunoștință (Claudia Lazăr, autor de cărți pentru copii și de materiale auxiliare - disciplina biologie -). Mi-am spus: ”de ce nu?! În fond, mă pricep și eu la așa ceva!”. Așadar... Scriu povești pentru copii și nu numai, povești personalizate. Le voi trimite prin e-mail și ele vor putea fi printate. Vor putea fi însoțite chiar și de fotografiile protagoniștilor.
        De asemenea, realizez monografii (în special de biserici, dar și pentru comunitățile rurale, ori ale monumentelor de arhitectură).
        Nădăjduiesc ca astfel să pot face rost de banii necesari pentru tratamente, ghete ortopedice, investigații medicale.
        Sunt persoană cu gradul III de invaliditate locomotorie și posibilitatea de a lucra doar cu jumătate de normă.

        Vă aștept cu bucurie comenzile la: nico.enculescu@gmail.com sau prin sms la 0746398753.
Pret poveste personalizată: 20 lei.
Preț monografie: 50-100 lei.
MULȚUMESC!
        Vă rog să mă ajutați prin distribuirea acestui anunț și cunoștințelor/rudelor/prietenilor dumneavoastră, celor interesați de așa ceva.

marți, 24 ianuarie 2017

De ce urăsc eu iarna sau ziua de joi?!

De ce urăsc eu iarna sau ziua de joi?!



        Le urăsc, cu tot sufletul! Le urăsc din 2012. Ianuarie 2012. 26 ianuarie 2012. Le urăsc pentru că mi-au răpit una dintre cele mai dragi ființe de lângă mine (deși, la ora aceea, nu conștientizam lucrul acesta, din păcate, iar acum regret! ): pe tatăl meu... (Unii - care mă cunosc de mică - s-ar întreba de ce atâta tristeţe. Totuşi..., târziu - din păcate - îţi dai seama că, de fapt, părintele care te ceartă sau care îţi impune nişte reguli stricte, care-ţi interzice anumite lucruri, te iubeşte şi nu vrea ca tu, odrasla lui, să păţeşti ceva rău... Unii părinţi nu ştiu să-şi arate sau să-și exprime iubirea faţă de cei mici, însă, în adâncul sufletelor lor, îi iubesc, din plin! Aşa şi cu tati... Cu tati al meu!) Nimic nu prevestea aceasta, totul a fost normal, ca și în celelalte zile de iarnă, cu ninsoare abundentă și cu zăpadă albă, mare, pufoasă...  Din acea clipă am început SĂ URĂSC iarna, anotimpul acesta mirific pentru copii...
       ...Orice-ați zice, orice-ar spune copiii, da! urăsc iarna... Copil fiind, îmi plăcea și mie: părinții ne trăgeau cu sania, ne tăvăleam prin zăpadă, ridicam mari oameni de zăpadă... Uneori, chiar ne dădeam și pe ghețuș, deși cu teamă..., mare teamă...
        Iarna, la sat, e extrem de frumoasă, are farmecul ei! La fel, în pădure! Țin minte că, în clasa a VII-a fiind, am mers, împreună cu colegii, cu câteva doamne profesoare și cu tatăl meu, la Cheia, în excursie. Colegii și doamnele profesoare au servit masa la restaurant, eu și tata am fost în pădure și acolo, pe o buturugă, am servit ce ne pusese mama în pachețele . A fost cea mai bună masă servită vreodată! Servită împreună cu tatăl meu!

       De ce urăsc eu joia? Pentru că atunci a ales tata să plece, tăcut, dintre noi, mergând să se odihnească ”puțin”... Și ”puținul” s-a făcut infinit... 5 ani s-au scurs...
       Tati, îmi este dor de tine, tare dor...
       Mi-e dor... Mi-e dor de Soare, mi-e dor de Primăvară, mi-e dor de vremuri mai bune... Mi-e dor... Mi-e dor de tatăl meu, mi-e dor de anii când nu aveam probleme, când seninul cerului mi se oglindea-n privire, când fruntea nu-mi era străbătută de tristeți și-ngrijorări...Mi-e dor...
       Mi-e dor să mai iubesc tot ce mă-nconjoară, mi-e dor ca prezentul să nu mai doară... Mi-e dor... Mi-e dor să merg drept, la propriu și la figurat, să zbor, să mă înalț acolo, sus, unde-am visat... Mi-e dor...

        Doamne, iartă-i tatălui meu orice a greșit, cu voie și fără de voie, odihnește-l în loc cu verdeață, în loc de unde a dispărut toată întristarea și suspinul!
        Tati, iartă-mă că nu te-am înțeles!

- trei generații: bunici, părinți, copil (bunicii Dumitru și Ioana, părinții Vasile și Elena, sora mea):

- alături de colegi:

- tata și ”lupta” cu zăpada:
- fotografie de rămas-bun...


 

luni, 23 ianuarie 2017

Ziua Internațională a Scrisului de Mână! Să o serbăm și noi, zic!!!

 

       În mijloc de iarnă geroasă, când vacanța de Crăciun s-a prelungit puțin, iar concediul medical i-a luat locul, după o cunoștință... mai aspră cu gheața, suferind din pricina durerii, m-am apucat de recitit... Cărți... Orice... Numai să treacă timpul durerii... Hm... Iată ce am regăsit:

       ”Copilul se naște curios de lume și nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă (...); ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii și tineret trebuie să intereseze și pe oamenii maturi și instruiți. A ieși din lecturi cu stimă sporită pentru om, acesta e secretul marilor literaturi pentru tineret.” (George Călinescu)

       ”Tainice izvoare se mai găsesc în adâncul inimilor noastre! Atunci când sunt dezlănțuite de ceva văzut sau nevăzut, sau ajunse aievea prin puterea închipuirii noastre, simțămintele ne învăluiesc întregul suflet, îndemnându-l să îmbrățișeze cu nespusă patimă dorul cel mai aprig. În asemenea clipe, lipsa ajunge ceva de neîndurat.” (Daniel Defoe - ”Robinson Crusoe”)

        ”Răul de care ne ferim mai mult și ni se pare mai înspăimântător devine de multe ori portița mântuirii noastre și adesea singura prin care putem scăpa de nenorocirea în care ne aflăm.” (Daniel Defoe - ”Robinson Crusoe”)

  
       ”O inimă bună nu-i niciodată mândră.” (Hans Christian Andersen - ”Rățușca cea urâtă”) 
   
       ”Poveștile cele mai minunate ies din viața de toate zilele.” (Hans Christian Andersen - ”Fata din soc”)

       ”Zilele (...) m-au învățat ce neîndoielnică e fericirea, ce pieritoare e bogăția; dar ele m-au învățat, de asemenea, că în pieptul celor viteji se află o comoară ce nu poate fi nimicită, și anume cinstea, și că steaua strălucitoare a slavei nu piere odată cu fericirea. Soarta mi-e pecetluită; de-ar fi să pierd o coroană, cinste și slavă, pe voi vă aleg!” (Wilhelm Hauff - ”Povestea despre prințul cel neadevărat”)

       ”Oricine se roagă din toată inima și cu dorința fierbinte de a căpăta vreun lucru poate fi sigur că rugăciunea îi va fi împlinită.” (Mark Twain - ”Din copilărie”)

  


duminică, 8 ianuarie 2017

ODISEEA UNEI OPERAŢII DE ÎNDREPTARE A GLEZNEI. PARTEA a VI-a



Odiseea unei operaţii de îndreptare a gleznei (membrului inferior stâng, afectat de Pareză de SPE şi SPI, datorată unui traumatism prin cădere de la acelaşi nivel, suferit în aprilie 1998…). Partea a VI-a. Sau… cum ţi se poate schimba viaţa în numai cinci ani… Ori... 5 ani de când ... m-am născut a doua oară?!?: http://flacaraarzand.blogspot.ro/search/label/Odiseea%20unei%20operatii%20de%20indreptare%20a%20gleznei.%20Partea%20I , http://flacaraarzand.blogspot.ro/search/label/Odiseea%20unei%20opera%C8%9Bii%20de%20%C3%AEndreptare%20a%20gleznei.%20Partea%20a%20II-a , http://flacaraarzand.blogspot.ro/search/label/Odiseea%20unei%20operatii%20de%20indreptare%20a%20gleznei.%20Partea%20a%20V-a



Joi, 12 ianuarie a.c., împlinesc 5 ani de la prima operaţie suferită. Iar pe 26 ianuarie se încheie 5 ani de dor … de tată…
S-au scurs 5 ani, cu bunele şi relele lor, 5 ani în care lacrimile, tristeţea, rugăciunea şi speranţa într-un mai bine nu m-au părăsit. S-au scurs 5 ani în care mi l-am dorit adesea pe tatăl meu alături de mine, pentru că el ştia cum şi rezolva toate problemele. El repara tot ce se strica – dacă se strica ceva – în casă.
Îmi făcea plăcere să merg cu tatăl meu (la cumpărături, în oraş, pe la diverse instituţii), pentru că mă simţeam în siguranţă. Cu el, traversând strada, mă simţeam în siguranţă.
Era ceva mai dur, dar sub această duritate, totuşi, am descoperit sensibilitatea ce-o avea: a plâns! Da! A plâns, când am avut accidentul, şi am fost transferată, de la secţia BFT a Spitalului Militar, la Neurochirurgie, în spitalul Bagdasar-Arseni, apoi la Recuperare, tot acolo… I-a tremurat inima pentru mine şi nu ştia ce sfaturi să-mi mai dea, pentru a nu păţi ceva, de când a aflat, în 2005, că am fost diagnosticată şi cu nodul tumoral hipofizar... S-a zbătut pentru mine, când am avut unele probleme cu arhicunoscuta Casă de Pensii a Municipiului Bucureşti... A plâns, când am fost operată în ianuarie 2012…
Acum plâng eu şi tânjesc după un mai bine, mai bun, mai frumos… Oare voi mai avea parte de aşa ceva? Dacă ar fi doar problema cu piciorul operat şi afectat de pareză, ar mai fi ce-ar mai fi, dar s-au adăugat altele şi altele... La... 44 de ani, omul nu mai întinereşte, nu? Cu toate acestea..., "speranţa moare ultima", parcă aşa se spune...
Îmi doresc ca mama să-mi fie bine, să nu mai sufere atât de mult, să o am cât mai mult timp posibil alături de mine!
Îmi doresc ca prietenii şi cunoscuţii să-mi rămână aproape şi să-mi fie aşa cum i-am cunoscut! Le doresc sănătate şi numai de bine, bucurii şi împliniri să aibă parte în viaţa lor!
Îmi doresc să nu mai pierd pe nimeni, dintre prieteni şi cunoscuţi, dintre rude, pentru că n-aş mai rezista unor asemenea lovituri ale vieţii! În toţi aceşti 5 ani, mi-am pierdut şi două mătuşi - cele mai dragi -, dar şi cea mai bună prietenă... Sper să nu mai trec prin aşa ceva!
Vă doresc şi vouă, prietenilor mei virtuali, dar şi vouă, celor ce veţi da întâmplător - sau nu - peste cele ce-am scris, toate cele  bune, sănătate şi un an plin de evenimente care să vă aducă zâmbetul pe chip!

=======
Remember:
- glezna mea operată, în 16 noiembrie 2012:

-iulie 2014:

- 28 aprilie 2015:



- CT cu reconstrucţie 3 D, 20 mai 2016:


1. Modificări de formă şi structură la nivelul talusului, calcaneului.
2. Modificări degenerative artrozice secundare, post-traumatice, la nivelul articulaţiilor talo-calcaneene, dar şi tibio-talare, cu remodelare de suprafeţe articulare,
3. Dispariţia spaţiilor articulare talo-calcanean şi tibio-talar (anchiloză)
4. Osteofitoză marginală: modificarea arhitecturii normale a osului, cu zone de resorbţie osoasă, alternând cu zone cu travee îngroşate şi cu dispoziţie anarhică (remaniere osoasă).
5. Navicular şi oase cuneiforme: modificări degenerative subcondrale (microchiste osoase subcondrale) şi marginale (osteofitoză)
6. Reducere neuniformă a mineralizării osoase la nivelul structurilor osoase.


 












sâmbătă, 31 decembrie 2016

Gânduri de sfârșit de an



GÂNDURI DE SFÂRȘIT DE AN

            Doar câteva ore ne mai despart de Noul An, 2017. 2016 va pieri, în curând, în gerul iernii, ca un fum, lăsând loc speranţei... A fost un an, precum toţi cei din urmă: cu bune, dar şi cu rele. Un an în care mi-a apărut, în luna martie, a treia carte, FAMILIEI, CU DRAG (graţie domnului director al Editurii Universitare, căruia îi mulţumesc - şi pe această cale - pentru ajutorul pe care mi l-a acordat, sponsorizându-mă, astfel încât nu a mai fost necesar să plătesc), iar în luna august, chiar de ziua mea, cea de-a patra carte, SPIRITUALITATE ȘI ARTĂ BISERICEASCĂ ÎN COMUNA COSTEȘTI, JUDEȚUL VÂLCEA, cu ajutorul prietenei mele Mihaela Popa, care a pus o vorbă bună, iar domnul director al Tipografiei REAL, domnul Varban, mi-a tipărit-o fără niciun ban, ca sponsorizare; un an în care mi-a fost tare dor de Ana, sufleţelul meu drag, Îngeraș acum, ce se roagă pentru noi, sus, în fața Tronului Celui Preaînalt și al Cărui Nume Sfânt este! Aș vrea ca numele și cele ce a făcut pentru comunitatea în care s-a născut și a trăit să nu se uite cu una-cu două, iar pentru aceasta mă voi strădui ca școala în care a învățat, în care a aflat, pentru întâia dată, povestea literelor sau pe cea a cifrelor, să-i poarte numele. A fost un an în care Bunul Dumnezeu mi-a demonstrat că mai sunt, în lumea aceasta, și oameni săritori, gata să te ajute necondiționat, dar și alții care așteaptă câte ceva în schimb. Am descoperit fața oamenilor, care s-au doevedit - unii - adevărați frați sau surori, iar alții și-au permis să vorbească, vrute și nevrute, în numele meu, pereclitându-mi prieteniile. Numai cu ajutorul proniei Divine prieteniile sincere s-au dovedit a fi trainice, bucurându-mi sufletul și acum! A fost un an în care am trecut prin ”furcile caudine” ale repartiției pe post, aceasta lăsându-mi un gust amar: sunt directori care îți spun, încă de la intrarea în instituțiile ce le conduc, că se așteptau ”la repartiția altei persoane”, nu la tine, cel / cea ajuns/-ă în fața lor, ”pe nepusă masă”. Dar... Puterea lui Dumnezeu e mare și nădăjduiesc să nu mă lase! A fost un an în care m-am gândit că n-ar strica să experimentez și alte lucruri noi, ceea ce s-a și întâmplat. Astfel, încerc să-mi însușesc noțiuni noi, legate de ... medicamente... Spre a le lua inteligent, rațional. Și pentru a reuși să decopăr tratamente netraumatizante pentru diabet... Și alte afecțiuni.Sper să reușesc! Să reușesc să termin cu bine ceea ce am început, cu emoții!... A fost un an în care mi-am căutat un nou serviciu, mai bine plătit, pentru că am nevoie de bani, dar nu pentru a trăi în lux, ci pentru că tratamentele recomandate (mie și mamei mele) sunt extrem de costisitoare... Și tocmai când am zis ”gata! Mai e puțin și voi reuși! Încă un hop și totul va fi bine”, atunci am răcit... Iar răceala puternică m-a împiedicat să mă prezint și la cea din urmă probă a concursului... Regret... Ar fi fost un post extraordinar, mai apropiat de casă, mai bine plătit... N-a fost să fie, însă... Rămâne să mai caut și în anul 2017. Sper să găsesc! Un an în care nu am înţeles - şi nici acum nu pot pricepe lucrul acesta! - de ce, atunci când eşti ajutat de către oameni cu sufletul mare, alţii cred cele mai josnice şi nepotrivite lucruri despre tine şi despre cel care te ajută atunci când poate, vorbind tot felul de prostii, vorbind ”gura fără ei”... :( ... Un an în care am simţit multă ură în sufletele unor oameni pe care-i ştiam plini de iubire, nu capabili de a săvârși răul... :( ... Un an în care mama a trebuit să facă o operaţie, însă nu a reuşit să o facă, pentru a ne putea renova, puțin, casa... (Și - legat de acest lucru - NU MAI VREAU SĂ AUD DE PARCHET! :)  ) Un an în care mi-am dorit mai multă iubire, bunătate, înţelegere... Un an în care m-am chinuit pentru a ajunge la serviciu, chiar în condițiile în care Părintele Teodor Berbece susține financiar, în cea mai mare parte, costurile deplasării cu taxiul. Dar... Totul e greu... Un an în care încă mai am nevoie de taxi, pentru a ajunge la școală, la serviciu, la medic, la cumpărături... Un an în care, pe lângă afecțiunile dobândite în urma accidentului suferit în 1998, s-au adăugat altele... Da, într-adevăr! Nu întineresc, dar... Un an în care mi-a fost frică de o nouă operație, și încă îmi tremură sufletul, gândindu-mă că, în viitor, ar fi posibil așa ceva... Un an în care am privit și privesc, în continuare,  cu teamă când ninge, pentru că nu am voie să alunec, să cad, ori pentru că efortul curățării curții de zăpadă e, din an în an, mai mare... Un an în care, o parte dintre voi, prieteni dragi, virtuali şi reali, mi-aţi fost alături, şi aşa am reuşit să aducem împreună un surâs pe chipul "Ghioceilor" de la Casa "Pinocchio" din Băbeni, judeţul Vâlcea. Dar și când, la început de an, o cunoștință aleasă, o mămică inimoasă și un elev ambițios au pus umărul și astfel am reușit să deszăpezim curtea... Mulțumesc, Daniela Șontică, Daniela și Matei Moldovan! Mulțumesc, din suflet!

            În curând, 2017 îşi va deschide larg porţile şi ne va lăsa să intrăm. Îmi doresc să nu fie îmbulzeală, pentru că fiecare avem locul nostru şi pe toţi ne va primi Noul An. Îmi doresc şi vă doresc ca în Noul An să vă bucuraţi mai mult de sănătate, de lucruri bune şi înţelepte! Să fie un an binecuvântat pentru noi toţi, să fim ocrotiţi şi iubiţi! Să fim mai buni, mai darnici, mai prietenoşi! Să ne ajutăm mai mult, să fim alături unii de alţii cu sufletul, cu fapta, cu gândul! Să ni se zugrăvească, în suflet și pe chip, bunătatea, buna credință, înțelepciunea, prietenia! Să cultivăm prieteniile sincere, frățești! Să ni se împlinească cele mai bune şi de folos gânduri! Un an cu pace şi bună înţelegere! Un an plin de iubire! Un an cu împăcare! Un an în care să avem curajul și felul de a fi al martirilor, al apărătorilor Ortodoxiei, al celor închiși în închisorile comuniste! Îmi doresc un an în care să mă pot bucura, din plin, de tot! Un an în care mama să nu mai aibă probleme de sănătate, un an în care prietenii mei și rudeniile lor să fie sănătoși și împliniți! Un an în care și doamna Iustina să-și redobândească sănătatea, să poată fi operată, cu succes! Iar printre lunile anului, să-mi mai apară o carte... Tare drag mi-ar fi!!!...

            Le mulţumesc Bunului Dumnezeu şi Măicuţei Sale, tuturor Sfinţilor, pentru toate câte le-am primit anul acesta, bune şi rele! Mulţumesc pentru ocrotire, pentru pasul cel drept! Vă cer iertare şi vă mulţumesc şi vouă, tuturor rudeniilor mele, prietenilor mei, reali şi virtuali, pentru tot!

"La mulţi ani!", vă doresc! "La mulţi ani!", tuturor! ”La mulți ani!” și un an cu tot ce-i mai bun!

(foto: sursa internet)