Povestea castanelor

Castane..., multe castane: comestibile si salbatice, coapte, fierte sau prajite, maronii, roscate, de toamna... Castane... Alei intregi impovarate cu castane... Castane..., toamna... Castane mirosind a toamna... A toamna salbatica, uneori, dar si blanda, atunci cand castanele isi parasesc culcusul de tepi si zambesc la soare... La ultima putere a soarelui, de dinainte de... Craciun... Castane...
Castanele au o poveste sentimentala a lor: pe vremuri, o fata cu parul roscat-maroniu privea spre stele, spre ultima zvacnire a astrului precum o para de foc... Atunci si-a zarit, o clipa parca, ca-ntr-un vis, iubitul... Iubitul, care sosea aprig, calare pe roibul sau roscat... Tulburator..., ametitor..., infricosand privirea, uimind simtirea... Era el, VANTUL, turbatul, spulberatorul, infricosatorul... Atunci Corina-Castanina, fata cu parul roscat, cu parul de foc, s-a strans in ea, in hainele-i fine de matasa verzulie-maronie... Si spre-a se feri, pentru-a nu suferi, tepi si-a scos din firele-i de aur ale lungii rochii ce-i impodobea trupul. Si s-a-naltat spre cer, zburand, "ajutor!" tot timpul strigand. Un tanar superb, imbracat asemenea ei, un tanar mandru, inalt, care de vant nu-i pasa prea mult, i-a intins mana, elegant... A prins-o de mijloc pe Castanina si ei..., ei... S-au indragostit pe loc... Vantul nebunul, turbatul, spulberatorul, infricosatorul, ii transforma intr-una si aceeasi vie creatura: castanul si roadele sale, castanele... De atunci, pentru ca a salvat-o, in fiecare toamna, cand se-apropie Vantul nebunul, turbatul, spulberatorul, infricosatorul, Corina-Castanina saruta pamantul, intr-o imbratisare calda, de multumire, in fata iubitului sau mandru, tandru, salvator, iubitor...
Aceasta este povestea Corinei-Castaninei, aceasta este povestea castanelor!
Luati, mancati, admirati castanele maronii, rosiatice, comestibile. Infrumusetati-va sufletul privind la ele, jucati-va cu ele. Mai fiti, uneori, copii!