Anul și titularizarea sau din... întâmplările vieții de cadru didactic în învățământul preuniversitar de stat...

       Recunosc, au fost perioade în care am susținut Concursul Național Unic de Titularizare în fiecare an, dar și la trei ani... Și asta în funcție de nota primită... Numai că, anul acesta, nu știu cum va fi! Oricum, s-au schimbat multe, enorm de multe! În primul rând, înscrierile candidaților nu s-au mai realizat la inspectoratele școlare de sector, ci la centre. Pentru disciplina mea, limba și literatura română, fură instituite 22 de astfel de centre! Iar, parafrazând un cunoscut proverb, câte ... centre, atâtea obiceie... Ufff!!!...

       În sfârșit, am trecut de etapa înscrierilor, de cea a validărilor dosarelor, acum am aflat unde (unitatea școlară și clasa) voi avea inspecția școlară, dar și când: pe 10, pe 11, pe 14 și pe 23 mai. Îmi urez (până o fac alții, vreau să fiu PRIMA!) mult succes și note mari! Oricum, de consemnat că atât pe 10, cât și pe 11 mai, voi avea examene și la facultate... Sper să fac față acestor... ”provocări” ale vieții!!! 

       Viața... - ce-i viața? Din punct de vedere al Teologiei Ortodoxe, cred că am înțeles, însă laic NU! De ce ”nu”? Pentru că nu pricep cum de Viața îl ”lovește” pe cel ”mic”, mereu! De ce? Păi... să vă spun din ”loviturile” Vieții: cu numai o săptămână în urmă am primit, din partea Casei de Pensii a Municipiului București înștiințare potrivit căreia, în perioada 01.01.2010 - 31.12.2011, am primit ”pensie necuvenită de gradul III de invaliditate”. De aceea s-a instituit un debit de 54 de milioane lei vechi.

       Oupsssss!!!!!!!

       ”Pensie necuvenită”?!? Din nou???? Încă mai sunt dezamăgită de cei 123.770.000 lei vechi pe care trebuie să-i restitui acestei Case, de procesele pierdute, din cauza cărora sănătatea tatălui meu ”s-a dus pe apa sâmbetei”... Motivul? Nu aveam voie să lucrez cu gradul II de invaliditate!!!

       Acum, motivul nefiind specificat, deplasarea la Casă a fost necesară, imperioasă chiar! Ajungând acolo, am aflat că, în registrele REVISAL (sau cum s-or mai numi ele), sunt înregistrată ca lucrând 8 ore pe zi, ceea ce nu an voie. 

       Da, acest aspect îl  cunosc, însă nu-mi găsesc vina, de data aceasta! Dacă, la gradul II de invaliditate, legea spune că nu ai voie să lucrezi, cu gradul III de invaliditate totul se schimbă, în sensul că ai voie să lucrezi cu jumătate de normă. Adică 4 ore pe zi. Adică 4 ore x 5 zile / săptămână = 20 de ore / săptămână. Ori eu, în anul școlar 2010 / 2011, am fost repartizată pentru a preda 18 ore / săptămână (scrie clar, ”negru pe alb”, în decizia de repartizare, semnată de dl.inspector. Acum, în anul școlar 2011 / 2012, predau 10 ore / săptămână (6 de limba și literatura română și 4 de limba franceză). Deci, cu 8 ore mai puțin...

       Greșeala unde este?

       ”Contestația deciziei Casei de Pensii se face, în termen de 15 zile, la tribunalul în raza căruia locuiește cel căruia i se instituie debitul”. Oau!!!!!!!!!! Din nou?!???????

       Norma unui profesor din învățământul preuniversitar este de 18 ore! Acest lucru este specificat și în ”Statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar”! 

       Mai am doar 7 zile, în care pot să contest decizia Casei de Pensii. Printre cititorii blogului meu oare găsesc vreo persoană care cunoaște vreun avocat? Oare găsesc vreun avocat? Care să mă ajute în mod gratuit, fără nicio obligație?!?????????

       În încheiere, revin cu un text pe care l-am mai scris aici, pe blog, însă l-am actualizat:

O poveste … fără final...

       O tânără, abia intrată-n Viaţă, avu un vis: acela de a se găsi pe sine, de a se desăvârşi. De a cunoaşte cât mai multe. De a şti.

       Mergând pe Drumul Vieţii, a avut şi tristeţi, şi bucurii. Soarele, când îi râdea, când se ascundea de ea. Însă... nu renunţa! Dorinţa şi încrederea că se va desăvârşi nu se desprindea de ea.

       Ca orice tânăr, avea o familie, avea bunici, care ţineau sau nu la ea, care se rugau sau nu pentru ea. Însă Buni, Buni de la Vâlcea... – o făcea! Era Buni a ei, Buni pe care o iubea! O Buni bună, care avea o mare încredere în ea, încredere ce i-a dat aripi să zboare, i-a dat scut şi speranţă, speranţă de învingător. O Buni bună, care avea o extraordinar de mare încredere în ea şi o dorinţă de a o aduce pe Calea Vieţii. Adevărata Cale a Vieţii. Dreapta Cale a Vieţii.

       A reuşit? N-a reuşit? Vom afla-o doar la final...

       Viaţa s-a scurs, firesc, în drumul său, cu bunele şi relele ce o caracterizau. Tânăra noastră ce făcea? Lupta. Lupta devenise dură pentru ea. O luptă în care a descoperit (sau i s-a descoperit) sensul Vieţii omului pe Pământ: credinţa, nădejdea, dragostea. Lucrul făcut cu gândul la Dumnezeu, mintea ridicată la Maica şi Stăpâna de nebiruit a tuturor.

       Lupta, cădea, se ridica, lupta şi tot aşa, mereu aşa. Viaţa-i era o luptă. Crâncenă, neîndurătoare, neiertătoare, fără suflet, fără... nimic... uman în ea.

       Lupta... a devenit cumplit de grea pentru ea! O puteţi ajuta cumva?

       Tânăra de atunci, înaintată în vârstă acum (cu doar 13 ani, aproape, nu mai mult!) se află printre voi, chinuindu-se – uneori foarte-foarte mult! – să meargă drept pe Calea strâmt-a Vieţii. Chinuindu-se, la propriu şi la modul figurat. De ce? Pentru că, în urma unui accident, suferit în aprilie 1998, s-a lovit la coloană, în căderea pe treptele unei scări, când pleca de la serviciu spre casă. O banală căzătură (mai avea doar două trepte de coborât!), dar cu consecinţe dintre cele mai... grele şi neplăcute.

       În urma internărilor în spitalele bucureştene (Militar Central, Bagdasar-Arseni, Colentina, Municipal), a fost diagnosticată cu:

-         Pareză de S.P.E. şi S.P.I. – nerv sciatic, membrul inferior stâng;

-         Dicopatie lombară L4-L5 şi L5-S1, faza III / stadiul III;

-         Discartroză cervicală C5-C6, cu sindrom iritativ;

-         Sindrom coadă de cal.

       Nu se ştie din ce motiv (probabil... – grijile zilei de mâine, grijile pe care şi le făcea în legătură cu cei apropiaţi, în legătură cu viitorul său etc.), în 2005, a fost diagnosticată, la Institutul „Parhon” din Bucureşti (doamna dr. Adina Ghemigian) şi cu MICRONODUL TUMORAL HIPOFIZAR LATERAL STÂNG, SECRETANT DE PROLACTINĂ.

       Din cauza mersului dificil, stepat, toată greutatea preluând-o membrul inferior drept, sănătos, în martie 2008 a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul acestuia, pentru CONDROMALACIE GRAD II CONDIL FEMUR INT. PLATOU TIBIAL ARTICULAŢIA GENUNCHIULUI DREPT, PLICĂ SINOVIALĂ SUPRAPATELARĂ GENUNCHI DREPT. Iar în ziua de 23 februarie 2010 a fost operată pentru Hernia de disc de la nivelul L5-S1, prin NUCLEOPLASTIE PERCUTANĂ, DECOMPRESIE MECANICĂ A NUCLEULUI PULPOS.

       Spitalizările, medicamentele, tratamentele, ghetele ortopedice speciale cu arc şi plăcuţe pe laterale, pentru a-i susţine gleznele, asupra cărora nu are control din cauza parezei, costau şi costă o avere. Nici mai mult, nici mai puţin. Pentru unii, suma ar fi mică, totuşi, însă pentru ea – enormă. În condiţiile în care se ridică cu mult peste 800 RON lunar. Nepunând la socoteală „darurile” (sau „micile atenţii”) pe care trebuia şi trebuie să le facă unei armate întregi de cadre medicale. Pentru că altfel – a trăit-o, din plin, pe propria-i piele! – niciunul nu se uită la tine. Sau te tratează cu ironie, indiferenţă, bătaie de joc, amânare. Dulce-amăruie amânare („Nu avem loc, reveniţi!”, „da, avem loc, peste o săptămână. Reveniţi!”, „Aaaa, programarea. S-a ocupat locul... Nu ştiu ce să zic. Mai sunaţi.” etc.).

       Pentru a putea contribui la cheltuielile casei, pentru a nu stagna în acel proces al devenirii de sine, pentru a culege, din nou, din Nectarul Vieţii, s-a hotărât să nu mai fie o povară pentru cei dragi ai săi. Pentru că sufereau şi ei, alături de ea, pentru că... se certau. Da! Se certau! Şi ea tânjea după linişte, după pacea aducătoare de senin, frumos şi bucurii. Nu-şi dorea să ajungă, în veci, a cerşi pe la colţ de stradă, ori prin curţile bisericilor, ale mănăstirilor, o bucată de pâine ori un leuţ. Nu! Nu suporta gândul acesta!

       Încurajată şi plină de speranţă (datorită OUG 102/1999, modificată în 2002 şi 2005, datorită Legii 448 din 6 decembrie 2006), a susţinut şi susţine (dacă nu an de an, cel mult la 3 ani odată) examene, pentru a fi, numită, prin repartiţie, la muncă. Munca la catedră. La şcoală. În învăţământul preuniversitar de stat. Activitate la care tânjea încă de când era elevă, la Şcoala 169, şi se uita lung, foarte lung la scara profesorilor, pe care se imagina urcând veselă, purtând, sub braţ, faimosul catalog aducător de lacrimi şi de bucurie.

       A obţinut, în urma unor astfel de concursuri, de examene, şi note de 7,60, de 7,70, de 6,00, de 9,12, de 5,80, 5.75, 5,60, 8,12, fiind încadrată ca profesor. Profesor calificat, dar suplinitor, Încadrată pe perioade determinate. Uneori chiar obligată să-şi dea demisia, de către conducerea instituţiei de învăţământ, întrucât aceasta nu dorea să fie de acord ca ea să predea doar jumătate de normă, aşa cum Legea prevedea...

       S-a bucurat, tânăra noastră, de bucuria celor din preajma sa, s-a bucurat de reuşite, a plâns când atingea pământul, însă se ridica, mergea mai departe, tot mai departe. Înainta.

       Poate, cu bucurie, ar fi trebuit să se termine povestea ei, a tinerei. Dar... prezentul dur, urât, negru trage de poveste înainte, înăbuşind-o în mantia-i neagră: Casa de Pensii pe raza căreia domiciliază a somat-o să-i returneze suma primită, ca „pensie necuvenită”, pe 3 ani în urmă.

       Hm! „Pensie necuvenită”?!???

       Până în martie 2010, avea gradul II de invaliditate (cu pierderea, „în cea mai mare parte, a capacităţii de muncă”, cum atestă unele Certificate medicale de încadrare în grad de invaliditate, fără nicio indicaţie expresă, la rubrica „Recomandări profesionale”, cum că nu ar avea voie să muncească – cum se făcea odinioară, în primii ei ani de după accident – ) şi gradul accentuat de handicap locomotor. Grade stabilite în urma atâtor şi atâtor investigaţii medicale, în servicii de specialitate, aflate în spitale de renume.

       Prezentul? E negru şi de nesuportat pentru ea! Casa de Pensii îşi vrea, în continuare, banii (care sunt cât 3-4 averi, ori mai mult: 123.770.000 lei vechi), trimiţându-i somaţie după somaţie, Tribunalul Municipiului Bucureşti şi Curtea de Apel catalogând ca „nefondate” acţiunile sale de încercare a ştergerii debitului instituit în sarcina sa. Sau, cel puţin, a diminuării acestuia, funcţie de context, de costuri.

Tânăra noastră, în luna ianuarie 2012, a  trebuit să se opereze pentru DIASTAZISUL TIBIO-TARSIAN, o consecinţă neplăcută a accidentului banal suferit în anul 1998: din cauza parezei, nu avea control asupra gleznei stângi, la fiecare pas aceasta răsucindu-i-se foarte mult, ajungând să calce, practic, pe o jumătate de talpă. Noroc cu ortezele şi cu ghetele ortopedice speciale. Numai că şi acestea... – scumpe foc!Şi foarte grele şi obositoare în timpul mersului... Așa că ... a fost operată, de triplă artrodeză, în cadrul Secției Traumatologie-Ortopedie a Spitalului Militar din București, din Calea Plevnei.

      

       Trebuie să facă o serie de investigaţii, printre care şi o tomografie şi, probabil, din nou un RMN, însă acestea sunt foarte-foarte scumpe.

       Casa de Pensii şi domnii judecători nu ştiu nici acest din urmă (sau nu!) lucru: a mers (chinuindu-se) drept, înainte, suferind umilinţe, insulte din partea concetăţenilor săi, dar şi a celor mai mici decât ea, pe care îi iubea şi îi iubeşte necondiţionat, cărora dorea şi doreşte să le lase, în suflete, Lumină din Lumina sufletului său, cărora dorea şi doreşte să le împărtăşească sau să le dăruiască din prea plinul sufletului său: cunoştinţe diverse, bunătate, credinţă, smerenie. Poate şi puţină înţelepciune. Pentru aceasta are nevoie de pace, de siguranţa zilei de mâine, de ajutor. Da! Are nevoie de ajutor. De ajutorul fiecăruia dintre cei ce se află în jurul său, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi. Mai ales că, la doar două săptămâni de la operația pe care a suferit-o, urgia iernii i-a furat o ființă mult dragă: tatăl...

       Aş vrea ca povestea sa să aibă, totuşi, un final. Un final cu lacrimi de bucurie, nu cu lacrimi de tristeţe.

       O puteţi ajuta? O veţi ajuta?

       Vă rog: daţi-i o mână de ajutor, are nevoie de ea!

       Povestea sa... e... povestea mea...:

NICOLETA ENCULESCU, strada Călugăreni, nr.3, sector 3, cod poştal 031528, oficiul poştal 77, e-mail enculescunicoleta@yahoo.com,

-         LICENŢIATĂ ÎN FILOLOGIE, SPECIALIZAREA ROMĂNĂ – FRANCEZĂ, promoţia 1999 (media examenului de Licenţă: 8,25);

-         STUDII APROFUNDATE ÎN ETNOLOGIE ŞI FOLCLOR, cu diplomă obţinută în iunie 2002 (media examenului de disertaţie: 10,00);

-         PREMII I şi MENŢIUNI obţinute în urma participării la diferite concursuri literare naţionale şi internaţionale (Franţa), în perioada 2000 – 2004;

-         POEZII şi ESEURI, REPORTAJE – apăute în diferite ziare, reviste, săptămânale, în perioada 1992 – 2000, 2009, 2010 („La Datorie”, „Observatorul Militar”, „Opinia Naţională”, „Metrobus”, „Cruce şi Înviere”, „Buletinul parohiei Buna-Vestire” din sectorul 4 al Bucureştiului; revista „ASTO”), precum şi în volumul antologic „Lampadeforii” (Editura MOREL, Bucureşti, 2001);

-         VOLUM PROPRIU DE POEZII FLACĂRĂ ARZÂND (Editura UNIVERSITARĂ, Bucureşti, 2009), apărut în urma decernării Premiului Special pentru încurajarea debutului editorial, acordat de Fundaţia „Vâlcea 1”, prin preşedintele său, domnul Emilian Frâncu. (cu notificarea: premiul era acordat pentru publicarea unei alte lucrări, finalizate, dar care necesită o sumă uriaşă – 37.000.000 lei vechi -, de care nu are de unde să facă rost. Este vorba despre lucrarea intitulată SPIRITUALITATE ŞI ARTĂ ORTODOXĂ ÎN COMUNA COSTEŞTI, JUDEŢUL VÂLCEA);

-         STUDENTĂ LA A DOUA FACULTATE, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Bucureşti, specializarea Didactică.

       Lumea ei, a tinerei? E lumea celor mici, pe care doreşte să-i ajute să progreseze spiritual, intelectual. Au obţinut, împreună, lauri, bucurii:

-         eleva Udrea Laura – Alexandra a fost admisă (Liceul Particular nr.1 „Octav Onicescu – Mihoc”, an şcolar 2002/2003) la Academia de Studii Economice – Facultatea de Relaţii Internaţionale (studii în limba franceză), în primii 20 (sesiunea iulie 2003);
- elevii Marincovici Maria si Duminicescu Mihai (Liceul Particular nr.1 „Octav Onicescu – Mihoc”, clasele a XI-a A si a XI-a B – an şcolar 2002/2003) au obţinut menţiuni pentru creaţii literare proprii în limba franceză, la Concursul Internaţional de Creaţie Literară „L’Ile des Poètes – Rencontres”, desfăşurat în Franţa (Ste Geneviève des Bois);
- eleva Marinescu Cristina-Maria (clasa a X-a C, Liceul de stat „Octav Onicescu”, sector 4, Bucureşti) a obţinut MENŢIUNE (nota 8,00) la Olimpiada de Limba şi Literatura Română – faza pe sector (anul şcolar 2004-2005);
- eleva Bercuci Livia (clasa a X-a C, Liceul de stat „Octav Onicescu”, sector 4, Bucureşti, an şcolar 2004-2005) a obţinut, la Concursul Naţional de Creaţie Literară organizat de Centrul Cultural „Mihai Eminescu” şi Primăria sectorului 2, MENŢIUNE;
- în anul şcolar 2008-2009, la Şcoala cu clasele I – VIII nr.81, Bucureşti, la Concursul Naţional de Limba şi Literatura Română „Ionel Teodoreanu”, elevii mei au obţinut următoarele rezultate:
Faza pe sector
Clasa a V-a
Floarea Ioana-Cristina = 108,5 p. din 120;
Cheşcheş Ioana = 107 p. din 120;
Hosu Ana = 102 p. din 120
Clasa a VI-a
Durdeu Diana = 111 p. din 120;
Dobrin Ana = 100 p. din 120

Faza pe municipiu
Cheşcheş Ioana = 100,5 p. din 120;
Hosu Ana = 100 p. din 120
Tot în anul şcolar 2008-2009, eleva Cheşcheş Ioana (clasa a V-a) s-a clasificat pentru etapa naţională a Concursului „+ / - Poezie”, desfăşurat în municipiul Timişoara.

În anul şcolar 2009 / 2010: elevul Andrei-Alexandru Oprea a obţinut Premiul I pentru poezie, care i-a apărut şi in ziarul „Lumina de Duminică”, în pagina destinată copiilor (iunie 2010).

În anul şcolar 2011 – 2012, elevul Butnarasu Robert-Ştefan (clasa a VI-a A, Şcoala cu clasele I – VIII nr.3111, sector 6, Bucureşti) a obţinut o Menţiune la Concursul Naţional „Cărticica de suflet” de la Constanţa; elevii Bartolomeu Sorin (clasa a V-a B, Şcoala 311), Bărîcă Anasatasie-Gabriel (Şcoala cu clasele I – VIII nr.81, sector 3, Bucureşti), Butnaraşu Robert-Ştefan (clasa a VI-a A, Şcoala 311), Croitoru Ana-Cosmina (clasa a V-a B, Şcoala 311), Gârjoabă Vlad-Andrei (clasa a V-a B, Şcoala 311), Iacob Bogdan-Marian (clasa a V-a B, Şcoala 311) şi Stamate Ioana (clasa a V-a A, Şcoala 311) au obţinut Menţiuni la Concursul „Copilul în familie şi Botezul (în viaţa mea), organizat de Biserica Ortodoxă Română - Arhiepiscopia Bucureștilor; elevului Gârjoabă Vlad-Andrei (clasa a V-a B, Şcoala 311) i-a apărut, în ziarul „Lumina de Duminică”, în pagina destinată copiilor (august 2011), o Scrisoare adresată lui Dumnezeu.

Cont ... nu are... Doar cardul ... şcolar...   
Astfel:
- Cod IBAN: RO59BRDE441SV99444804410;
- Nr.Cont: 99444804410

V Ă   M U L Ţ U M E S C!